Povestea ucrainenilor ascunși de 11 zile în buncăr. „Oamenii sunt bolnavi. Nu există toaletă”

Aproximativ 450 de oameni sunt ascunși de 11 zile într-un buncăr din orașul ucrainean Volnovaha, la nord de Mariupol, în contextul în care forțele militare ruse continuă atacul. Un bărbat care a ieșit din adăpost în urmă cu două zile a povestit ce condiții sunt nevoite acele persoane să suporte, de teamă să nu fie ucise.

În ce condiții stau ucrainenii ascunși de 11 zile într-un buncăr

Potrivit bărbatului care a scăpat, oamenii din buncărul aflat într-un subsol nu au o toaletă și sunt nevoiți să suporte un miros greu. Unii dintre ei sunt bolnavi, iar copiilor li se face rău adesea. Primesc rar aer proaspăt și nu au loc să se întindă ca să doarmă. În plus, proviziile de apă și alimente sunt puține.

„Oamenii sunt acolo de 11 zile acum. Unii au ieșit, dar în jur de 450 sunt încă acolo. Oamenii sunt bolnavi. Nu există toaletă. Fetele și femeile folosesc o găleată pentru toaletă și o scot când nu sunt bombardamente.

Este un miros greu tot timpul. Copiii varsă. Nu există loc unde să se întindă, așa că oamenii dorm așezați.”, a spus el pentru CNN, precizând că nu a comunicat cu acei oameni de când a plecat, dar că din câte știe el, ei sunt încă în buncăr.

În România, multe dintre cele peste 4.500 de buncăre din țară sunt ocupate de murături și alte obiecte ale locatarilor blocurilor în care se află. Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a anunțat că acestea vor fi verificate și redate adevăratului lor scop, deși este puțin probabil să fie necesară folosirea lor.

Imagini din orasul Mariupol (stanga) si din Volnovaha (dreapta). Foto: Twitter

O rută de evacuare a civililor din Mariupol, minată

Crucea Roșie internațională a transmis, luni, că o rută de evacuare din Mariupol era minată. Încercările de evacuare a civililor din orașul asediat au eșuat. Ucraina și Moscova s-au acuzat reciproc de încălcarea acordului stabilit după a doua rundă de tratative cu privire la crearea unor culoare umanitare.

Directorul de operaţiuni al Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR), Dominik Stillhart, a declarat că duminică era gata de procedura de evacuare o echipă aflată la Mariupol, deși nu exista un acord clar între Rusia și Ucraina. Însă, la primul post de control, reprezentanții Crucii Roșii și-au dat seama că ruta ce le-a fost indicată era „minată”.

„Le vorbim de zile în şir pentru a-i aduce la un acord suficient de precis pentru ca acesta să poată fi apoi pus în aplicare”, a explicat Stillhart, subliniind că problemele persistă, de exemplu cu privire la itinerarii.

Armata lui Vladimir Putin a anunțat, luni, că a deschis mai multe coridoare umanitare şi că a instaurat armistiţii locale pentru a evacua civili din oraşele precum Harkov, Kiev, Mariupol şi Sumî. Moscova a precizat că a transmis informațiile către Organizația Națiunilor Unite (ONU), Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) şi CICR.

De cealaltă parte, Ucraina a transmis că demersul făcut de Moscova a fost unul „complet imoral”. Motivul este că acele coridoare umanitare ce au fost anunțate le permit civililor să se refugieze din calea războiului doar pe teritoriul Rusiei sau pe cel al Belarusului.

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.