Refugiații din Ucraina pot munci în România. Birocrația a fost eliminată de autoritățile de la București

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a venit cu o veste foarte bună pentru refugiații ucraineni care se află pe teritoriul țării noastre. Legislația a fost modificată, astfel încât aceștia pot munci fără probleme în România, dacă doresc să o facă. Oficialul a spus că astfel vor fi ajutați și refugiații, dar și firmele românești care sunt în căutare de noi angajați.

Refugiații din Ucraina pot munci în România

„Trăim vremuri dificile, dar ne adaptăm din mers pentru a ajuta atât refugiaţii ucraineni, cât şi cetăţenii şi firmele româneşti. Astfel, am modificat legislaţia pentru ca toţi cetăţenii ucraineni care intră în ţara noastră şi doresc să se angajeze să o poată face fără nici un fel de aviz sau restricţie, în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii români, mai ales că şi patronatele româneşti reclamă o lipsă a forţei de muncă”, a menţionat Budăi, într-o postare pe Facebook.

Prin aceeași Ordonanță de guvern s-a decis acordarea de protecție și tratament în centrele din România pentru persoanele cu dizabilități venite din țara vecină. „Contăm pe sprijinul Uniunii Europene pentru a ne ajuta cu decontarea acestor cheltuieli pe care le facem acum din fondul de rezervă”, a mai spus ministrul Muncii.

Refugiatii din Ucraina pot munci in Romania

Actele necesare pentru angajare

Dar de ce au nevoie cetățenii ucraineni pentru a se putea angaja în România? Ei bine, birocrația a fost redusă aproape la zero, aceștia fiind nevoiți să completeze doar o declarație pe proprie răspundere pentru a putea fi încadrați în muncă. Astfel ei își asumă că îndeplinesc condiţiile de pregătire profesională şi experienţă în activitate necesare ocupării postului pe care urmează să fie încadrați şi că nu au antecedente penale incompatibile cu locul meseria și locul de muncă pe care urmează să îl ocupe în România. Aceștia nu vor avea nevoie nici de o viză de ședere care ar fi trebuit obișnuită în mod normal de la misiunile diplomatice ale României în Ucraina.

Pe teritoriul României au venit până în prezent peste 260 de mii de cetățeni din Ucraina, care au fugit din calea războiului. Peste 190 de mii dintre aceștia au preferat doar să tranziteze România și să se îndrepte spre alte țări din Uniunea Europeană. Astfel, pe teritoriul României se află aproximativ 70 de mii de ucraineni.

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.