Ruşii folosesc devastatoarele bombe termobarice în Ucraina. Cum acţionează acestea

Rusia nu se mai fereşte şi a făcut public, prin militarii săi şi cu ajutorul canalelor media aservite Kremlinului, că foloseşte muniţie termobarică în Ucraina. Concret, imagini video cu lansarea unor astfel de rachete au fost răspândite pe internet de militarii ruşi care au participat la o astfel de misiune, dar şi de către o echipă Russia Today, care a filmat un astfel de atac.

Arma termobarică, cunoscută şi sub numele de bombă cu aerosoli, funcţionează în două etape. În cadrul primei etape sunt dispersaţi aerosoli alcătuiţi dintr-un material foarte fin – de la explozivi pe bază de carbon la particule metalice, arată „The Guardian”. În a doua etapă, acest nor de particule dispersate este aprins, creând o „minge de foc”, o undă de şoc uriaşă şi un vid care poate aspira tot oxigenul din aerul înconjurător, motiv pentru care sunt denumite şi bombe cu vid. Unda de şoc produsă de acestea poate dura semnificativ mai mult decât cea cauzată de explozivi convenţionali şi poate incinera corpul uman. Ele sunt mai puternice decât muniţiile convenţionale puternic explozive de dimensiuni comparabile, au mai multe şanse să omoare şi să rănească oameni în buncăre, adăposturi şi să ucidă şi să rănească într-un mod deosebit de brutal pe o zonă largă.

Human Rights Watch a condamnat în anul 2000 folosirea armelor termobarice de către Rusia în Cecenia, avertizând că utilizarea lor reprezintă o „escaladare periculoasă” cu „implicaţii umanitare importante”. Cu toate astea, astfel de arme sunt folosite pentru o varietate de scopuri şi vin într-o gamă largă de dimensiuni. Marcus Hellyer, analist principal la Institutul Australian de Politică Strategică, susţine că, în Ucraina, Rusia foloseşte arma termobarică într-un rol de distrugător de buncăre pentru a „rade” poziţiile defensive.

Astfel de bombe au fost folosite de forţele ruse şi occidentale încă din anii 1960, când SUA le-au folosit în Vietnam. SUA s-au bazat pe muniţia termobarică în încercările de a elimina al-Qaida din peşterile din munţii Afganistanului. Totuşi, Hellyer precizeză că ruşii sunt mai specializaţi în folosirea de astfel de arme. „Rusia are sisteme de pe tot spectrul… de la arme tactice destul de mici, la bombe uriaşe”, susţine expertul. Mai recent, armele termobarice de fabricaţie rusă au fost folosite şi în războiul civil sirian de către regimul lui Bashar al-Assad. În 2007, Rusia şi-a testat cea mai mare armă termobarică, numită „Părintele tuturor bombelor”. A creat o explozie echivalentă cu o bombă convenţională de 44 de tone TNT – făcând-o cel mai mare dispozitiv exploziv non-nuclear din lume. Pentru comparaţie, trebuie spus că cea mai puternică bombă termobarică americană are o explozie de „numai” 11 tone TNT. 

Hellyer susţine că încărcătura termobarică poate fi o „armă foarte distructivă” împotriva unui complex de apartamente sau a unei alte clădiri, dar şi că aceasta nu este interzisă, cu toate că poate avea efecte devastatoare. „Nu sunt ilegale, chiar dacă efectele lor pot fi destul de oribile, din cauza efectului de a crea un vid şi de a aspira aerul din plămânii apărătorilor”, a spus el. 

Totuşi, dacă o ţară le foloseşte pentru a viza populaţiile civile din zonele urbane, şcoli, spitale sau alte instituţii publice, atunci ar putea fi condamnată pentru crime de război conform Convenţiilor de la Haga din 1899 şi 1907. De altfel, procurorul Curţii Penale Internaţionale, Karim Khan, a anunţat deja că instituţia sa va investiga posibile crime de război comise de Rusia în Ucraina.

Ruşii lansează rachetele termobarice cu un sistem botezat TOS-1, care are ca piesă de bază şasiul unui tanc T-72 adaptat, dar mai are în componenţă şi vehicule de aprovizionare. TOS-1 a fost conceput pentru a ataca poziţiile fortificate inamice şi transporturile uşor blindate, în special pe teren deschis şi execută foc cu 24 de ţevi în numai 6 secunde. Primele teste de luptă au avut loc în 1988 şi 1989 în Valea Panjshir, în timpul războiului sovietico-afgan. TOS-1 a fost prezentat pentru prima dată în public în 1999, la Omsk. Iniţial, raza de acţiune a unui TOS-1 a fost de 3.500 de metri, dar ulterior aceasta a fost crescută la 6.000 de metri şi chiar 10.000 de metri, cu o muniţie mai specială. În funcţie de varianta constructivă, o rachetă termobarică are efect pe o rază cuprinsă între 400 de metri şi 1,6 kilometri.