Scandal la Institutul Oncologic Bucureşti: Medicii reclamă lipsa citostaticelor / Reacţia managerului Bogdan Tănase

Şefi de secţie de la Institut Oncologic Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu Bucureşti s-au adresat conducerii unităţii medicale, reclamând lipsa citostaticelor din farmacia unităţii sanitare, de mai mult de 10 zile, precum şi faptul că stocurile terapiilor ţintite şi imunoterapiilor sunt în scădere.

”Vă rugăm să urgentaţi aprovizionarea farmaciei cu cele necesare pentru a nu atenta la siguranţa pacienţilor noştri”, afirmă medicii.

Conducerea Institutului Oncologic Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu Bucureşti a reacţionat, precizând că este vorba despre un document de uz intern.

  Ei afirmă că Institutul Oncologic a preluat un număr mare de pacienţi de la nivelul altor centre care nu au mai funcţionat din cauza pandemiei şi unde aceşti pacienţi nu au putut fi trataţi.

  ”Politica de achiziţii dusă până recent nu a permis o aprovizionare predictibilă cu medicamente şi materiale sanitare, fapt imputat conducerii anterioare a unităţii medicale.

 ”Constrângerile legale inerente sistemului de achiziţii publice nu permit aprovizionarea de urgenţă, iar metodele împrumutului din farmaciile altor unităţi, respectiv achiziţiile directe, au fost folosite la limită. Suntem în punctul în care le-am utilizat la maximum, pentru a veni în sprijinul pacienţilor. Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti asigură prin PNS Oncologie un buget calculat, în principal, în funcţie de istoric. Ca urmare a fluxului de pacienţi oncologici mai mare comparativ cu alte perioade de referinţă, bugetul este insuficient în acest moment. Am semnalat situaţia către CASMB şi aşteptăm o rezolvare rapidă.
În acest moment, procedurile de negociere simplificată sunt în derulare. Ne aşteptăm ca să fie finalizate până la finalul acestei săptămâni”, afirmă reprezentanţii spitalului.

La rândul său, managerul Institutului Oncologic, medicul Bogdan Tănase a dat asigurări că face eforturi pentru rezolvarea situaţiei.

”Asigur pacienţii şi aparţinătorii, precum şi întreg corpul medical, de tot suportul şi efortul meu în rezolvarea acestei situaţii. Îmi pare nespus de rău că suntem nevoiţi să trecem prin acest moment. Aşa cum bine ştiţi deja, prioritatea mea au fost şi rămân pacienţii şi nu voi conteni niciodată să caut soluţii pentru a veni în sprijinul lor. Lupta lor cu boala este lupta mea pentru a le asigura un acces rapid la cel mai bun tratament, indiferent de câte piedici birocratice, procedurale, legislative şi umane există”, a transmis medicul.

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.