Sfidarea ca formă de rezistenţă. Odesa revine la viaţă, iar în oraş răsună muzica: „Cred că frica începe să se risipească”

Odesa şi-a redeschis cluburile, restaurantele de pe plajă şi saloanele cosmetice – nu este doar o expresie a sfidării sau a necesităţii de ordin economic, ci şi o manifestare încrederii locale tot mai puternice că direcţia războiului este în favoarea Ucrainei, cel puţin aici pe coasta Mării Negre, scrie BBC.
„Simt că oraşul se întoarce la viaţă. Cred că frica începe să se risipească. Oamenii au încredere în armata noastră, că ne protejează şi au un sentiment de confort şi siguranţă. Nu cred că armata rusă este câştigătoare”, spune Alexandr Hodosevici, toboşar al unei formaţii de muzică psihedelică, care se relaxează cu un grup de prieteni într-un club, după ce şi-a încheiat concertul.
Clubul „ More Music” tocmai s-a redeschis şi are în program concerte live seara devreme pentru ca locuitorii să se poată întoarce acasă înainte de intrarea în vigoare a interdicţiei de circulaţie.
În nordul oraşului, pe plajele vântoase populare, blocade de sârmă ghimpată, saci de nisip şi mine terestre sunt menite să operască accesul de pe mare.
„Am văzut nave de război ruseşti. S-au retras. Ei sunt conştienţi că suntem periculoşi. Am avut parte de multe bombardamente. Au tras cu rachete spre noi. Au mai zburat şi drone care au lansat bombe.Dar nu le va ieşi aici. Să încerce numai să debarce – îi vom face să plătească scump”, spune  Anatolii, 27 de ani,un soldat ucrainean care manevrează o armă anti-aeriană.
Încrederea apărătorilor oraşului Odesa a crescut în baza realităţii din teren. Avansul trupelor ruse de-a lungul Mării Negre s-a blocat. Forţele ucrainene din oraşul vecin Nikolaev le-au împiedicat să treacă peste podul lor strategic şi chiar i-au împins înapoi spre est.
În Herson, primul oraş capturat de ruşi în urmă cu o lună, forţele de ocupaţie se confruntă cu proteste pe care au încercat să le reprime folosind forţa excesivă şi au recurs la răpiri sau arestări ale politicienilor locali pentru a înăbuşi revoltele civililor.
„Când au început să arunce cu gaz, bombe de fum şi grenade, am luat-o la fugă. M-am speriat foarte tare”, a spus într-un apel via Skype Lada Danik, conferenţiar la Herson.
„Ruşii au început să răpească oameni, să bată la uşa apartamentelor şi să caute în locuinţe protestatari şi activişti. Se pare că recurg acum la tehnici şi tactici brutale. Cred că au intrat în panică”, spune femeia.
Locuitorii din Odesa sunt conştienţi de faptul că soldaţii din Nikoleaev şi alte oraşe învecinate au ţinut piept forţelor ruse şi le-au blocat înaintarea spre vest, şi le poartă o enormă recunoştinţă. Dar dacă ruşii ar încerca o debarcare amfibie?
Analistul de securitate Hanna Shelest e de părere că Odesa ar fi căzut în mâinile ruşilor în primele zile ale invaziei dacă liderii pro-Moscova ar fi reuşit să organizeze o predare. Acum însă trupele invadatoare nu mai au această opţiune, spune ea, iar ruşii vor avea dificultăţi să atace dinspre mare în lipsa unei baze terestre.
„Mi se pare că este pur şi simplu imposibil. Dacă ne uităm la condiţiile tehnice, terenul strategic, Odesa n-a fost niciodată un oraş uşor de capturat (dinspre mare). Istoria a dovedit-o în câteva rânduri”, a explicat localnica.
Odesa dispune de vaste catacombe constând în circa 2.500 km de tuneluri subterane săpate de-a lungul a două decenii şi care acum sunt pregătite pentru a fi folosite drept adăposturi antiaeriene.
Acum în reţeaua labirintică care a găzduit familii de civili şi partizani în cele două războaie mondiale şi în războiul civil din Rusia sunt aduse saltele şi provizii de alimente.
„Sunt graffiti pe pereţi din anii 1940. Pe unul se poate citi: Moarte Fasciştilor”, spune istoricul local Maxim Baranesţki, 46 de ani, luminând cu lanterna un perete de culoarea nisipului.
„Muzica este viaţă. Când muzica se stinge, se poate întâmpla orice. Prin muzică ne protejăm mintea”, spune Olexandr Proletarskii, critic muzical.

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.