Care sunt spațiile în care, de luni, vor funcționa puncte de prim ajutor și de distribuire a apei ( stradal), către populație!

Conform Hătărârii nr. 3 din 05.07.2023 a fost aprobată lista locațiilor unde vor funcționa puncte de prim ajutor și distribuire a apei pentru populația Municipiului Giurgiu pe timp de caniculă. Astfel că de luni, 17 iulie, spațiile publice climatizate unde se poate acorda asistență medicală și distribuire a apei potabile către populație în perioadele cu […]
Articolul Care sunt spațiile în care, de luni, vor funcționa puncte de prim ajutor și de distribuire a apei ( stradal), către populație! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Împreună, mai pregătiți: lecții de prim ajutor în Parcul Alei
UMANITAR. ”Avem nevoie de ajutor pentru ca Darius să fie salvat și nu putem singuri…!” Este strigătul disperat a doi părinți pentru băiatul lor bolnav de Cancer…!

”El este Darius Florin, fiul nostru de 14 ani, copilul nostru inteligent, cuminte, blând și bun, băiețelul nostru cu chip angelic și ochii precum cerul. Din ianuarie anul trecut, boala Mileniului III a pus stăpânire pe trupușorul copilului nostru, încercând „să-l mănânce” la interior, iar zâmbetul lui Darius ușor, ușor s-a stins… De 1 an […]
Exercițiu de evacuare în caz de cutremur și lecții de prim ajutor
Peste 380 de elevi, cadre didactice și personal auxiliar au fost evacuați, astăzi, pe timpul unui exercițiu organizat la Liceul Tehnologic “Dimitrie Bolintineanu” din Bolintin Vale. Un cutremur de mare magnitudine a alertat întreaga instituție de învățământ, fiind simulați toți pașii ce trebuie urmați în cazul producerii unui astfel de…
The post <strong>Exercițiu de evacuare în caz de cutremur și lecții de prim ajutor</strong> appeared first on Informatia de Giurgiu.
Comunicat acordare ajutor financiar oug 168 din 2022
Articolul <strong>Comunicat acordare ajutor financiar oug 168 din 2022</strong> apare prima dată în Casa Judeteana de Pensii – Giurgiu.
CRUCEA ROȘIE GIURGIU – AJUTOR UMANITAR PENTRU SINISTRAȚII DIN TURCIA
Ajutor de stat pentru sectorul zootehnic
APIA primește cereri aferente schemei de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin
ȘEDINȚĂ DE URGENȚĂ LA CONSILIUL JUDEȚEAN; 100.000 DE LEI – AJUTOR PENTRU VICTIMELE CUTREMURULUI DIN TURCIA
CJ Giurgiu va aloca un ajutor umanitar pentru victimele cutremurului din Turcia
SUA a acordat ajutor militar Uniunii Sovietice din aceleași motive pentru care acum sprijină militar Ucraina
Zelenski a mulțumit Uniunii Europene pentru pachetul de ajutor de 19 miliarde de dolari
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a mulțumit miercuri Uniunii Europene pentru pachetul său de ajutor de 19 miliarde de dolari, precum și pentru un miliard de dolari suplimentar promis de zeci de țări în timpul unei conferințe. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg







