Școala începe din 8 noiembrie, atât la stat, cât și la privat, iar elevii vor merge în bănci, dacă rata de vaccinare din unitatea în care învață este de peste 60% -a nunțat, azi, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Acesta a precizat că fiecare școală poate să facă cerere să rămânăCiteste pe larg

Copiii au început ieri şcoala cu prezenţă fizică după noile scenarii puse la punct de autorităţi, conform cărora cursurile se vor realiza fizic indiferent de rata de infectare din comunitate. Totuşi, aceleaşi scenarii prevăd testarea elevilor şi a cadrelor didactice de două ori pe săptămână, lucru care nu se întâmplăCiteste pe larg

Într-o ceremonie, absolvenţii au primit certificatul de absolvire, însoţit de bereta verde cu însemnele FOS, cuţitul Sica şi insigna de absolvent. „Oamenii ăştia au sacrificat multe să ajungă să poarte bereta verde cu însemnele Forţelor pentru Operaţii Speciale şi drumul lor e abia la început. Îi aşteaptă misiuni grele şiCiteste pe larg

Primaria Municipiului Giurgiu PRIMĂRIA GIURGIU , VIZITATĂ DE ELEVII ȘCOLII SPECIALE DIN MUNICIPIU ✅Astăzi, 20 de elevi ai Școlii Speciale din municipiul Giurgiu au vizitat sediul Primăriei. Aceștia au fost întâmpinați de administratorul public, Ionel Muscalu și de primarul Adrian Anghelescu. ✅Copiilor le-au fost prezentate birourile unde funcționarii publici îșiCiteste pe larg

Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu GRIGORE CONSTANTIN MOISIL, părintele școlii românești de informatică 48 de ani de la moarte „Matematica nu înseamnă calcul. Calculul este făcut de mașinile de calcul. Matematicii îi aparțin fantezia, imaginația, demonstrația.” (Grigore C. Moisil) …Citeşte mai departe+10Citeste pe larg

Biblioteca Judeteana I.A. Bassarabescu SPIRU HARET – reformatorul școlii românești 170 de ani de la naștere (15 febr. 1851-17 dec. 1912) Pe 15 februarie 1851, la Iași, se năștea Spiru Haret – matematician, fizician, profesor, om politic, ministru al cultelor și instrucțiunilor publice, membru titular al Academiei Române. Supranumit ”omulCiteste pe larg

PLUS Giurgiu Colaborare între elevi, părinți, conducerea școlii, cadrele medicale și Direcțiile de Sănătate Publică (DSP) locale este esențială odată cu deschiderea școlilor. Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, îndeamnă părinții să colaboreze prin efectuarea unui prim triaj epidemiologic acasă, elevii care prezintă simptome ale bolii COVID-19 să nu fie trimiși laCiteste pe larg

PNL Giurgiu este în direct acum. 📢 Despre anunțul reînceperii școlii, în format clasic, făcut de președintele Klaus Iohannis, deciziile de ultim moment, dar mai cu seamă responsabile, pe această fâșie îngustă între dreptul la educație și dreptul la sănătate, dar și importanța deschiderii școlilor în semestrul al doilea. 📢Citeste pe larg