Liberala Gabriela Horga vorbește despre finalizarea lucrărilor Centurii de la Mihăilești: „Constructorul efectuează ultimele lucrări pe Centura Mihăilești, înainte de darea în folosință. Această lucrare va fi finalizată înainte de termen, cu aproape trei luni mai devreme, potrivit estimărilor firmei care se ocupă de proiect. Construirea centurii va avea caCiteste pe larg

Codin Maticiuc a scris o carte despre nimeni altul decât Nuțu Cămătaru! Cartea va fi lansată miercuri, iar evenimentul se va finaliza cu o conferință la care va participa și cel care are rolul principal. Cum i-a venit lui Codin Maticiuc ideea de a scrie o carte despre Nuțu Cămătaru,Citeste pe larg

Un amendament depus zilele trecute de PNL la legea privind introducerea certificatului verde COVID la locul de muncă prevedea ca persoanele nevaccinate care fac COVID-19 să-şi plătească spitalizarea. PSD s-a opus unei astfel de prevederi, iar în discuţiile din noua Coaliţie s-a convenit ca acest amendament să nu se susţină.Citeste pe larg

În ședința extraordinară a Consiliului Local, care a avut loc în data de 18 noiembrie 2021, consilierii locali au aprobat documentațiile tehnico-econimice pentru două proiecte ce vizează lucrări de intervenții pentru creșterea performanței energetice a unităților de învățământ, precum și gestionarea inteligentă a energiei. „Cele două proiecte „Lucrări de intervențiiCiteste pe larg

Președintele Consiliului Județean Giurgiu, Dumitru Beianu, a mers vineri, 19.11.2021, într-o vizită neanunțată, la Centrul pentru Persoane Vârstnice Oncești, pentru a verifica condițiile în care se desfășoară activitatea la nivelul centrului și cum sunt îngrijiți bătrânii. „Centrul este destinat persoanelor vârstnice cărora le lipsesc resursele umane și materiale, care nuCiteste pe larg

“Sâmbată, conducerea PSD Giurgiu a hotărât excluderea a doi consilieri județeni, considerați ”vinovați” de colaborare cu PNL, dat fiind că un proiect de hotărâre din ultima ședința a CJG a fost aprobat cu un număr de voturi mai mare decât numărul consilierilor formațiunii liberale. Dincolo de absurdul acuzației, dat fiindCiteste pe larg

În ședința extraordinară a Consiliului Local, care a avut loc în data de 18 noiembrie 2021, consilierii locali au aprobat documentațiile tehnico-econimice pentru două proiecte ce vizează lucrări de intervenții pentru creșterea performanței energetice a unităților de învățământ, precum și gestionarea inteligentă a energiei. Cele două proiecte ”Lucrări de intervențiiCiteste pe larg

FIFA a anunţat, luni, jucătorii nominalizaţi pentru trofeul The Best, acordat celui mai bun fotbalist al anului. Premiile vor fi decernate în cadrul unei ceremonii online, la 17 ianuarie 2022. Candidaţii pentru fiecare categorie au fost aleşi de două comisii de experţi, una pentru fotbalul feminin şi cealaltă pentru fotbalulCiteste pe larg

Liberele de Sfântul Andrei şi Ziua Naţională au fost „lipite”, astfel încât cei din sectorul The post Minivacanță prelungită pentru bugetari de Ziua Națională appeared first on Cronica Giurgiuveana – Ziar Independent. Sursa: cronicagiurgiuveana.ro Articol sursa: Minivacanță prelungită pentru bugetari de Ziua NaționalăCiteste pe larg

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) Giurgiu informează pe cei interesați  că, în perioada 18 octombrie – 22 noiembrie 2021, a autorizat la plată, în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2021, suma de 21.959.013,47 euro, pentru un număr de 11.009  fermieri, reprezentând 98,3% din numărul totalCiteste pe larg

Codul Rutier se va modifica din nou, după ce oamenii legii au văzut prea multă violență în trafic. Așadar, șoferii agresivi trebuie să se calmeze rapid, deoarece despre ei este vorba în proiectul de ordonanță de urgență pentru modificarea Codului Rutier. Aceste obiceiuri în trafic îți pot aduse amenzi serioaseCiteste pe larg