Consultantul politic Miron Mitrea spune că Eurovisionul e o făcătură și că în acest moment concursul nu mai este despre muzică. <!–-> „M-am uitat la Eurovision când eram mult mai tânăr până când mi-am dat seama că e un joc politic. Sunt niște jocuri politice. Faptul că în acest momentCiteste pe larg

Ambasada Federaţiei Ruse în România Un comentariu publicat pe pagina de Facebook a Ambasadei Ruse în România: La 26 aprilie, secretarul general al ONU Antonio Guterres a vizitat pentru prima dată Moscova. În cadrul întrevederii cu președintele rus Vladimir Putin, el a subliniat „preocuparea ONU cu privire la situația umanitarăCiteste pe larg

O lege adoptată luni de Camera Deputaților a stârnit îngrijorarea societății civile privind pericolele la adresa libertății de exprimare. Specialiștii spun că modificările pot deschide calea către abuzuri, dar acestea erau posibile și până acum într-o formă sau alta. USR și PSD s-au acuzat reciproc pentru legea adoptată de CameraCiteste pe larg

Cel mai recent caz este al lui Gheorghe Flutur (PNL), politician vechi şi cu experienţă (preşedintele Consiliului Judeţean Suceava şi fost ministru). Filmat în timp ce dădea indicaţii în Vama Siret cu privire la trimiterea refugiaţilor din Ucraina către locurile de cazare, liberalul a fost surprins spunându-le voluntarilor: „Suntem bucuroşiCiteste pe larg

Negarea obișnuită a faptelor de către politicienii americani este o chestiune la ordinea zilei pentru locuitorii din Donbass. Dar nimeni nu are de gând să cedeze în acest război informațional. Cu mare grijă se adună zilnic toate dovezile vinovăției conducerii militare și politice a Ucrainei în comiterea de crime deCiteste pe larg

Te-ai întrebat vreodată cum ar arăta un chat cu Barna, Dragnea, Băsescu, Udrea… Dana Budeanu sau DNA? Capodopera de mai jos îți răspunde la întrebare Chat politicFoto: Facebook Viralul zilei pe Facebook și WhatsApp. Nu știm autorul original, dar așteptăm să-și asume meritele Până atunci, îi mulțumim că ne-a înseninatCiteste pe larg

Unul dintre motivele care mă fac să nu am încredere în autoritățile politice și sanitare este natura arbitrară, contradictorie, să nu zic de-a dreptul absurdă, a măsurilor luate în timpul epidemiei de coronavirus. Iată, în cele ce urmează, o comparație ce frizează absurdul de care pomeneam Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

#PSD și-a atins toate cele 3 obiective politice majore pe care și le-a propus în construcția Bugetului pentru anul 2022! – Creșterea veniturilor pentru jumătate din populația României și asigurarea Sursa: opiniagiurgiu.ro Articol sursa: Deputatul Marian Mina: PSD și-a atins toate cele 3 obiective politice majore pe care și le-aCiteste pe larg

#PSD își îndeplinește obiectivele politice majore pentru care a intrat la guvernare, prin #bugetul anului 2022. Astfel, toate măsurile din pachetul social al PSD, precum creșterile de alocații, pensii, sprijinul Sursa: opiniagiurgiu.ro Articol sursa: Deputatul Elena Dinu: PSD își îndeplinește obiectivele politice majore pentru care a intrat la guvernare, prinCiteste pe larg

„#PSD își îndeplinește obiectivele politice majore pentru care a intrat la guvernare, prin #bugetul anului 2022. Astfel, toate măsurile din pachetul social al PSD, precum creșterile de alocații, pensii, sprijinul pentru energie au finanțarea asigurată. Este un buget de #echilibrare economică și socială, simultan cu #protejarea puterii de cumpărare şiCiteste pe larg

Semnarea acordului între partidele Coaliţiei va avea loc joi, înainte de şedinţa de învestire a Guvernului Ciucă.  Primul detaliu din schiţa acordului între formaţiunile noului Guvern este că mandatul lui Nicolae Ciucă va fi până pe 25 mai 2023, nu până pe 1 iulie 2023, cum era prevăzut iniţial. UrmătorulCiteste pe larg

Portugalia este țara europeană cu cea mai mare rată a vaccinării. 84% din populație a fost imunizată, fapt ce plasează statul iberic în fruntea clasamentului mondial, alături de Singapore și Emiratele Arabe. Aproape toți portughezii cu vârste între 65 și 80 de ani au fost imunizați, succes pus pe seama unui fost comandantCiteste pe larg