Traficul din București s-ar putea schimba în viitorul apropiat. Reprezentanții PMB au anunțat ce condiții pune Primăria Capitalei pentru taximetriști. Dacă planurile autorităților vor fi aprobate și puse în aplicare, va fi o lovitură cumplită pentru aceștia, foarte puțini vor mai primi autorizație. Proiectul de modificare a Regulamentului-cadru pentru organizareaCiteste pe larg

Conform documentului guvernamental, agresivi în trafic pot fi caracterizaţi şoferii care schimbă benzile de mai multe ori, în scopul depăşirii unui şir de vehicule care circulă în acelaşi sens, dar şi cei care întorc vehiculul prin folosirea frânei de mână sau care circulă „la o distanţă foarte redusă faţă deCiteste pe larg

Intitulată „Încercările vieţii”, fotografia în care Munzir, care şi-a pierdut un picior într-un bombardament, îl ţine pe fiul său în aer şi ambii zâmbesc, a fost făcută în ianuarie 2021 de fotojurnalistul turc Mehmet Aslan în provincia turcă Hatay, situată în apropierea graniţei cu Siria.  Mustafa, un băieţel de şaseiCiteste pe larg

Înainte de începerea noul an, Guvernul a aprobat Programul Național pentru Reducerea Abandonului Școlar. În urma ședinței de joi, 30 decembrie, ministrul Educației a transmis o serie de măsuri ce vor fi aplicate în unitățile de învățământ din țară. Astfel, școlile din România vor primi bani în funcție de numărulCiteste pe larg

Un proiect de Ordonanță de Urgență privind modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, pus în dezbatere publică de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului prevede acordarea de vouchere de vacanță pentru angajații din instituțiile publice, în valoare de 1.450 de lei. Potrivit notei de fundamentare, înCiteste pe larg

Potrivit acestuia, creşterea preţului energiei electrice este cuprinsă între 58 – 85%. „Se impune precizarea că deşi consumatorii casnici vor primi aceste notificări, ei nu vor şi achita în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2022, aceste noi preţuri la energie electrică. În această perioadă consumatorii de energie electrică vorCiteste pe larg

La scurt timp după alcătuirea noului Guvern Ciucă, în noua configurație, PSD-PNL-UDMR, au început să apară și mișcările în interiorul partidelor. La Giurgiu, un zvon îi pune pe jar pe unii dintre politicienii giurgiuveni… După anunțurile făcute deja de câțiva primari din teritoriu, de a se întoarce în PSD GiurgiuCiteste pe larg

Codul Rutier se va modifica din nou, după ce oamenii legii au văzut prea multă violență în trafic. Așadar, șoferii agresivi trebuie să se calmeze rapid, deoarece despre ei este vorba în proiectul de ordonanță de urgență pentru modificarea Codului Rutier. Aceste obiceiuri în trafic îți pot aduse amenzi serioaseCiteste pe larg

Chiar dacă a fost căsătorit timp de 16 ani, regretatul artist nu a devenit niciodată tată. Totuși, un tânăr pe care soarta i l-a adus în cale a ajuns să devină parte din familia sa. Alin este „fiul” lui Petrică Mîțu Stoian. Devastat de moartea interpretului de muzică populară, tânărulCiteste pe larg