Autoritățile ruse s-au decis în privința răspunsului la plafonarea prețului la petrol
Autoritățile ruse s-au decis în privința formei de răspuns la plafonarea prețului la petrolul rusesc. Potrivit cotidianului Vedomosti, care citează surse, a fost aprobat un proiect de decret prezidențial care descrie mecanismul, relatează Lenta.ru. Documentul reflectă refuzul de a livra petrol țărilor care au aderat la restricții. De exemplu, esteCiteste pe larg
G20: Președintele indonezian a îndemnat la atenuarea retoricii în privința Rusiei
Președintele Indoneziei, Joko Widodo, a cerut liderilor occidentali să își atenueze retorica în privința Rusiei la summitul Grupului celor douăzeci (G20) de la Bali, scrie publicația Politico, citând surse proprii. Potrivit articolului, oficialii indonezieni, inclusiv președintele Widodo, exercită presiuni asupra omologilor lor occidentali pentru ca aceștia să dea „dovadă deCiteste pe larg
În privința Hersonului, a fost luată o ”decizie dificilă”
„Deciziile deloc simple” promise în urmă cu o lună de noul comandant al operațiunii militare speciale, Serghei Surovikin, încep să fie puse în aplicare. Miercuri, ministrul Apărării, Serghei Șoigu, a anunțat, după ce a ascultat raportul lui Surovikin, retragerea trupelor din Herson de pe malul drept al Niprului pe celCiteste pe larg
Jeffrey Sachs: Europa trebuie să-și schimbe poziția în privința Rusiei
Europa s-ar putea alege, în interiorul granițelor sale, cu un ”nou Afganistan” în persoana Ucrainei, dacă nu își va schimba actuala poziție în privința Rusiei și nu va reveni la masa negocierilor, a declarat economistul american Jeffrey Sachs (în imagine), menționând că țările Uniunii Europene pot avea de suferit dinCiteste pe larg
În Franța i s-a dat dreptate lui Kissinger în privința Rusiei și Ucrainei
Doi veterani ai politicii americane – președintele Joe Biden și fostul Secretar de stat, Henry Kissinger -, au intrat în conflict. În opinia comentatorului publicației franceze Causeur, Harold Hyman, cei doi politicieni împărtășesc puncte de vedere diferite privind relațile cu Rusia și criza ucraineană, relatează RIA Novosti. După cum scrieCiteste pe larg
”În privința negocierilor, au spus deja totul”. Lavrov a amintit că Moscova este gata să discute cu Kiev
Ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat că Rusia nu refuză negocieri de pace cu Ucraina. Dar, în opinia lui, cu cât mai mult se va amâna procesul de negocieri, cu atât mai greu le va fi părților să se înțeleagă. Șeful MAE rus este de părere căCiteste pe larg
Borrel a anunțat că nu există unitate printre țările G20 în privința condamnării operațiunii speciale din Ucraina
Șeful diplomației Uniunii Europene, Josep Borrell, a declarat că poziția organizației (UE – n.r.) și a statelor G7 privind operațiunea specială a Rusiei în Ucraina nu este una cheie printre G20, relatează Lenta.ru. Într-o postare făcută pe bloggul său după summitul G20 la nivel ministerial desfășurat în Indonezia, Borrell aCiteste pe larg
În SUA au recunoscut că au comis o greșeală monstruoasă în privința lui Putin
Guvernul american a greșit gândindu-se că președintele Vladimir Putin blufează în legătură cu forța economică a Rusiei, a declarat analistul politic James Dore în cadrul emisiunii sale Jimmy Dore Show, de pe YouTube, scrie RIA Novosti. El a amintit că, în 2014, senatorul republican din partea statului Carolina de Sud,Citeste pe larg
Un fost comandant al Forțelor Aeropurtate Ruse a relatat ce indicații au dat SUA Poloniei în privința Ucrainei
Statele Unite au interzis Poloniei să-și trimită în Ucraina militarii, deoarece Washingtonul se teme de o confruntare directă între NATO și Rusia, a apreciat fostul comandantul al Truplelor Aeropurtate ale Rusiei, general-colonelul Gheorghi Șpak. ”Sub drapel național, polonezii nu vor intra … în Ucraina”, a spus militarul pentru RT. PotrivitCiteste pe larg
Biden se înșeală în privința lui Putin, scrie Le Monde
Situația din Ucraina a demonstrat prăpastia adâncă dintre Occident și restul lumii, scrie cotidianul francez Le Monde, citat de RIA Novosti. Astfel, autorul atrage atgenția asupra refuzului primilor oameni din multe state democratice de a întoarce spatele președintelui rus, Vladimir Putin, în pofida așteptărilor omologului american al acestuia, Joe Biden.Citeste pe larg
Cîțu dă din colț în colț în privința celor 120 de milioane de doze de vaccin „gratuit” comandate de el prin UE: Să fie anchetată Ursula von der Leyen. Afacerea costă românii 1.219.335.093,89 EURO
Momentul acela când slugile încep să-și muște stăpânii: Fostul premier Florin Cîțu, a cărui semnătură se găsește pe contractele de achiziție a „vaccinurilor” Covid, se declară favorabil anchetării Ursulei von der Leyen, președinta Comisiei Europene Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg
NBC: Serviciile de informații ale SUA nu sunt de acord cu Biden în privința ”genocidului”
Potrivit postului de televiziune NBC, datele serviciilor de informații americane nu confirmă faptul că evenimentele din Ucraina se potrivesc definiției ”genocidului”. Kremlinul a declarat, anterior, că astfel de afirmații venite din partea lui Biden sunt ”inacceptabile”, relatează agenția RBC. Vorbele președintelui Statelor Unite, Joe Biden, referitoare la genocidul din UcrainaCiteste pe larg
Putin s-a răzgândit în privinţa plăţilor în ruble? Guvernul german: Olaf Scholz a primit asigurări că gazele pot fi plătite în continuare în euro
Putin i-a dat asigurări lui Scholz că plăţile UE de luna vitoare „vor continua să fe în euro şi să fie transferate ca de obicei Gazprom Bank, care nu este vizată de sancţiuni” impuse Rusiei de către Occident din cauza războiului din Ucraina, a declarat un purtător de cuvânt alCiteste pe larg
