În următoarele săptămâni, Administrația președintelui SUA, Joe Biden, intenționează să dea un nume misiunii din Ucraina și să numească la conducerea ei un general care să coordoneze eforturile de instruire și de acordare de ajutor, susține cotidianul The Wall Street Journal, citând oficiali americani. Autorul articolului precizează că numele misiuniiCiteste pe larg

Forțele Armate ale Ucrainei vor suferi o înfrângere zdrobitoare în sudul țării și în Donbass, atrage atenția Robert Farley, expert în domeniul securității, într-un articol pentru 19FortyFive, relatează RIA Novosti. ”Există motive întemeiate pentru ca Ucraina să se opună îndemnului Occidentului de a lansa acțiuni imediate”, scrie comentatorul. Cu mareCiteste pe larg

Autoritățile Statelor Unite au ignorat încă din 2008 sfatul ambasadorului de atunci al SUA la Moscova, Bill Burns, care conduce acum CIA (în imagine), scrie cotidianul britanic The Guardian, relatează RIA Novosti. Publicația menționează că, la summitul NATO, din 2008, a început să fie dezbătută tema privind aderarea Ucrainei laCiteste pe larg

Încetinirea ritmului ofensivei în cadrul operațiunii militare speciale din Ucraina este o decizie conștientă, datorată dorinței de a reduce la minim numărul victimelor în rândul civililor, a declarat șeful Ministerului rus al Apărării, Serghei Șoigu, la o reuniune a miniștrilor apărării din țările Organizației pentru Cooperare de la Shanghai (SCO).Citeste pe larg

Acum nimeni nu va primi Ucraina în NATO, iar acesta este rezultatul direct al operațiunii militare speciale, a scris vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, pe canalul său de pe rețeaua Telegram, relatează Rambler. ”A devenit clar pentru toți că nici un vecin nu poate oferi garanții, oricâtCiteste pe larg

Forțele Armate ale Rusiei au folosit de trei ori rachete hipersonice ”Kinjal” pe parcursul operațiunii speciale din Ucraina, a anunțat ministrul rus al Apărării, generalul de armată Serghei Șoigu, scrie publicația Vzgliad. ”Am folosit-o de trei ori în timpul operațiunii militare speciale. Și de trei ori ea și-a demonstrat caracteristicileCiteste pe larg

Susținând Kievul și construind o coaliție a țărilor occidentale, Statele Unite se străduiesc să slăbească la maxim poziția Rusiei, a declarat istoricul american Noam Chomsky, filozof și lingvist, într-un interviu acordat publicației mexicane El Universal, relatează RIA Novosti. În opinia lui, Washingtonul dorește să priveze Moscova de posibilitatea de aCiteste pe larg

Situația care s-a creat în jurul operațiunii speciale a Rusiei în Ucraina ar putea evolua astfel încât Statele Unite să fie nevoite să intervină pe parcursul conflictului, scrie profesorul de politologie al Universității din Chicago, John Mearsheimer, într-un articol pentru revista Foreign Affairs. În opinia expertului, există câteva variante deCiteste pe larg

Problemele legate de creșterea costului vieții încep să-i îngrijoreze pe europenii de rând mai mult decât susținerea Ucrainei, scrie agenția Bloomberg într-un material publicat marți, relatează Izvestia. ”Europenii pun pe primul loc creșterea prețurilor la produse alimentare și energie electrică. Temerile privind criza ucraineană trec în plan secund”, susțin autoriiCiteste pe larg

Printre pușcașii marini americani care luptă de partea Forțelor Armate ale Ucrainei încolțesc sentimente pro-ruse. Astfel, unii dintre ei consideră criminală politica promovată de Statele Unite în privința situației din Ucraina. Este ceea ce a declarat John Mark Dugan, jurnalist și fost pușcaș marin, care a mers în Republica PopularăCiteste pe larg

Consiliul Național al Românilor din Ucraina solicită revenirea școlilor din sudul Basarabiei începând cu 1 septembrie 2022 la sistemul de predare în limba română, după cum a fost anterior anului 1998 Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Ambasadorul Rusiei în Statele Unite, Anatoli Antonov, a vorbit despre refuzul Washingtonului de a contribui la o rezolvare pașnică a crizei din Ucraina, relatează Lenta.ru. Potrivit spuselor sale, redate într-o postare pe canalul de Telegram al misiunii diplomatice, partea americană continuă să ”toarne gaz peste focul” conflictului ucrainean. ”Alocarea, înCiteste pe larg

Vladimir Rogov, membru al Consiliului principal al Administrației regiunii Zaporojie, a declarat că regiunea iese pentru totdeauna din componența Ucrainei și a îndemnat autoritățile de la Kiev să identifice regiunea ca făcând parte din Rusia, relatează RIA Novosti. În ultimul său mesaj video postat pe canalul său de Telegram, VolodimirCiteste pe larg