Am ridicat în topic un comentariu demonstrativ al userului @mosmartin, pentru a pune în evidență faptul că reforma Ciu-Cio a pensiilor militare nu face altceva decât să păstreze intacte veniturile din pensie ale celor care s-au pensionat în ultimii 5 ani. 

Mult clamata supraimpozitare îi lovește tot pe pensionarii ale căror drepturi au fost stabilite înainte de 15 09 2017, pensionari  care au pensii mai mici pentru ca nu au beneficiat de niciun leu din majorările soldelor de funcție și grad prevăzute de L 153/2017. Spre deosebire de alintații ciucani, ei suportă atât impozitarea generală de  10% …cât și supraimpozitarea de 30%.

Supraimpozitarea nu afectează nicio pensie specială de militar, polițist magistrat, diplomat, grefier…. limitată la netul bazei de calcul.

mosmartin16 spunea…

„Dacă majorarea inechităților profunde existente la pensiile militare înseamnă…reformă…atunci chiar s-a ajuns în situația hilară ca instituții ale statului să fie împânzite de cohorte de analfabeți funcțional !

 Cifrele vorbesc ! Iată un exemplu concret din care rezultă – explicit – modul în care aceste inechități majore nu se elimină ori diminuează, ci, din contră, se adâncesc tot mai mult pe măsura trecerii timpului, ca urmare a introducerii cotei de impunere ( supraimpozitare, cum e termenul uzitat în spațiul public ) de 30 % la pensiile în cuantum brut mai mari decât salariul mediu brut pe economie ! 

Așadar…doi militari, trecuți în rezervă la „distanță” de…doi ani ! Primul, în anul 2019 și care are o pensie netă actuală în plată de…18046 lei ! „Orice asemănare cu realitatea e pur întâmplătoare” ! Fără a detalia calculele ( cei care cunosc legislația, le înțeleg )…iată cifrele în cazul primului rezervist, corespunzătoare anului 2019 : 

1. Solda netă din activitate = 16000 lei ! 

2. Ea reprezintă 58,5 % din solda brută ! 

3. Solda brută rezultată = 27350 lei ! 

4. Pensia brută ( 85 % din media soldelor brute ) = 23248 lei ! 

5. Pensia brută cu OMM 20 % = 27898 lei ! 

6. Pensia netă rezultată = 27898 – 10 % x ( 27898 – 2000 ) = 25308 lei ! 

7. Pensia netă nu poate depăși solda netă ! Prin urmare, pensia netă în plată era – la nivelul anului 2019 – de 16000 lei ! 

8. Indexările ulterioare – respectiv de 4,6 %, 2,6 % și 5,1 % – conduc la un cuantum net actual în plată al pensiei de 18 046 lei și la unul brut de 31 467 lei ! 

9. Salariul mediu brut pe economie = 6 789 lei ! 

10. Cota de impunere ( rezultată din amendamentele la Plx 244 / 2023 ) = 30 % la ceea ce depășește 6789 lei ! 

11. Rețineri din pensia brută de 31467 lei : a) pentru 6 789 – 2000 lei = 10%. Rezultă 479 lei ! b) pentru 31467 – 6789 lei = 30 %. Rezultă 7 403 lei ! 

12. Pensia netă rezultată = 31467 – 479 – 7403 = 23 585 lei ! 

Nota blogului: Nu mai există deducerea  la impozitare pentru pensiile mai mari de 2 000 lei. 

13. Pensia netă rămasă în plată = 18 046 lei ! 

Așadar, efectul cotei de impunere de 30 % la pensia netă în plată este…zero ! 

Iată cum se prezintă situația în cazul celui de-al doilea militar, trecut în rezervă anterior lui septembrie 2017, situație de altfel aplicabilă și valabilă pentru absolut toți militarii trecuți în rezervă anterior lunii susmenționate, indiferent de cuantumul net actual al pensiei acestora 

! Așadar : 

1. Pensie brută actuală = 7000 lei ! 

2. Pensie netă în plată = 7000 – 10 % x ( 7000  ) = 6300 lei ! 

3. Noile rețineri la pensia brută de 7000 lei : a) pentru 6789 = 10 %. Rezultă  679 lei ! b) pentru 7000 – 6789 = 30 %. Rezultă 63 lei ! 

4. Pensia netă rezultată și în plată = 7000 – 679 – 63 = 6258 lei ! 

Așadar…efectul cotei de impunere de 30 % se resimte în buzunarul celui cu pensia netă actuală în plată de 6500 lei și …este egal cu zero…în buzunarul celui cu pensia netă actuală în plată de…18046 lei ! Curat murdar ! Caragiale e printre noi ! Pfff…iată adevărata „reformă” …de majorare a inechităților profunde existente la pensiile militare de stat ! Principii de pus în practică de către decidenți ??! Da’ de unde așa ceva ?!!! Interese personale peste principii ?! Daa, cât cuprinde !!! Trist…..Gând bun, oameni buni !


30 mai 2023 la 00:47″

Nota blogului:

Pentru o pensie brută de 10 000 lei, stabilită înainte de 15 09 2017, efectul supraimpozitării  este și mai evident.

Pensia netă prezentă este de 10 000 – 1 000= 9 000 lei

Pensia netă după suprampozitare este 10 000 – 10% x 6789- 30% x( 10 000- 6789)=                                      10 000 – 679 – 963 = 8 358 lei

Citeste pe larg

Persoanele juridice, care în anul 2022 au fost plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor și în anul 2023 îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a aplica același regim, NU au obligația de a comunica organelor fiscale competente aplicarea sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor prin depunerea unei declarații de mențiuni (formular 700 sau, după caz, […]

Citeste pe larg

Veniturile bugetului federal au crescut brusc, în luna noiembrie, cu 31% față de aceeași perioadă a anului trecut, scrie cotidianul RBC, citând datele publicate de Ministerul de Finanțe al Rusiei. În luna noiembrie 2022, veniturile bugetului federal au urcat brusc cu 31% în termeni nominali comparativ cu noiembrie 2021 (pânăCiteste pe larg

Nu ni s-au “europenizat” veniturile și salariile.Nu ni s-au “europenizat” pensiile.Nu ni s-au “europenizat” serviciile medicale.Nu ni s-a “europenizat” asistență socială.Nu ni s-a “europenizat” nici sistemul de învățământ! S-au “europenizat” doar costurile și prețurile.Și acum ni se “europenizează” și gazele! Adică se vor lua de la noi și se vorCiteste pe larg

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că, din iulie, vor începe controale care vizează respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate de partidele politice ȋn anul fiscal 2021. Controalele se vor desfășura până la finalul anului 2022. „Potrivit art. 42 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţiiCiteste pe larg

#FapteNuVorbe:Amendamentele noastre la #LegeaOffshore prevăd o taxa pentru veniturile suplimentate de cel puțin 30% din valoarea gazelor extrase din Romania, vânzarea acestora in proporție de 90% pe Piata internă, sancțiuni pentru încălcarea acestor dispoziții de pana la 30% din cifra de afaceri a corporațiilor exploatatoare și deducerea a maxim 30%Citeste pe larg

Veniturile din petrol ale Rusiei au crescut cu 50% în acest an, chiar și în condițiile în care restricțiile comerciale impuse în urma invaziei din Ucraina au determinat multe rafinării să evite livrările sale, a anunțat Agenția Internațională pentru Energie, potrivit Bloomberg. <!–-> Moscova a câștigat aproximativ 20 de miliardeCiteste pe larg

„Scopul delegației pe care o avem este de a clarifica aceste demersuri pe care în această perioadă le facem pentru ceea ce înseamnă milestone-urile aferente trimestrului II 2022. Este un trimestru mai complicat din punct de vedere al acestor milestone-uri pe care le avem de îndeplinit, întrucât din 69 deCiteste pe larg

de la plata oricărui impozit, nu doar a suprataxei pe veniturile suplimentare, în varianta Dragnea a Legii offshore fiind precizat că: „Investiţiile luate în calculul deducerii din impozitul pe veniturile suplimentare nu sunt luate în calculul rezultatului fiscal al perioadelor de plată a impozitului pe profit în sensul în careCiteste pe larg

Vești nesperate pentru un număr important de români. De la 1 martie 2022, vor primi mai mulți bani, unele categorii de venituri urmând să fie majorate. Anunțul a fost făcut de Marius Budăi, ministrul Muncii și Solidarității Sociale. Cu cât vor crește drepturile plătite de instituţiile din subordinea Ministerului șiCiteste pe larg

S-a aflat ce salarii sunt în învăţământ. Sorin Cîmpeanu a făcut declaraţii despre veniturile profesorilor chiar înainte de grevă. Ministrul Educaţiei a spus că este adeptul salarizării motivante în domeniul educaţiei şi că cel mai mic salariu este de 2.597 de lei net. De asemenea, la acest salariu se pot adăugaCiteste pe larg

Ștefan Bănică Jr. este un artist complet, care nu doar că s-a remarcat de-a lungul anilor datorită talentului său muzical ci și prin cariera de actor. Iar pe urmele sale calcă și Radu Ștefan. Fiul lui Ștefan Bănică Jr. a îmbrățișat actoria, fiind student la UNATC, însă pentru a-și rotunjiCiteste pe larg

Magistraţilor Curţii Constituţionale, instituţie criticată pentru câteva decizii controversate din ultima vreme, le-a mers bine financiar în 2020, an în care întreaga economie a fost afectată de pandemia de coronavirus. Iar dovadă stau veniturile prezentate în declaraţiile de avere completate la jumătatea acestui an.  Preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu, esteCiteste pe larg