Țările care vor să înlocuiască Germania ca pol de putere în Europa. Au semnat deja tratatul

Două țări vor să înlocuiască Germania ca pol de putere în Europa, în contextul în care Angela Merkel părăsește funcția de cancelar, după 16 ani în care s-a aflat la conducere. Liderii acestor state au semnat deja un tratat în acest sens, vineri dimineață, când a fost organizat și un spectacol aviatic cu această ocazie.

Cine va conduce Germania după Angela Merkel

Cancelarul german Angela Merkel va fi înlocuită de social-democratul Olaf Scholz, actualul ministru federal de Finanțe. Partidul Creștin Democrat (CDU) pe care ea l-a condus va ieși de la guvernare și va face loc unei coaliții formate din Partidul social-democrat din Germania (SPD), Partidul Liber Democrat (FDP) și Partidul Verzilor.

„Vor exista diferențe politice, evident. Dar voi putea dormi liniștită”, a spus Angela Merkel despre succesorul ei, pe care a avut grijă să-l includă în evenimente precum întâlnirile bilaterale din timpul summitului G-20 de la Roma, inclusiv în cea cu liderul american Joe Biden.

Liderii Frantei si Italiei au semnat un tratat

Ce țări vor să înlocuiască Germania ca pol de putere în Europa

În acest context, liderii Franței și Italiei au semnat, vineri dimineață, la Palatul Quirinal din Roma, un tratat de cooperare ce are drept scop formarea unui nou pol de putere în Uniunea Europeană după plecarea de la putere a cancelarului german Angela Merkel.

Documentul a fost parafat de președintele Franței, Emmanuel Macron, și de şeful guvernului italian, Mario Draghi, în prezenţa preşedintelui Italiei, Sergio Mattarella. Cei trei au urmărit un spectacol ce a fost oferit de avioane ale ambelor țări ce au survolat Roma și au desenat pe cer culorile celor două state.

Ce prevede tratatul celor două țări

Tratatul ce a fost semnat vineri de liderii Franței și Italiei prevede direcții de cooperare în ceea ce privește economia și industria, apărarea și diplomația, tranziția digitală şi ecologică, domeniile educației și culturii, precum şi activitățile spațiale.

Deși conținutul exact al tratatului nu a fost publicat încă, acesta ar urma să stabilească și un serviciu civil comun pentru tineri. În plus, ar prevede ca cele două țări să-și invite reciproc miniştri la şedinţele guvernamentale, după modelul Tratatului de la Aachen.

Acest tratat a fost semnat în contextul în care Franța și Italia sunt a doua, respectiv a treia economie din zona euro, în urma Germaniei. Împreună, acestea reprezintă aproape o treime dintre cetăţenii Uniunii Europene şi a PIB-ului UE.

Tratatul, anunțat în 2017, dar înghețat ulterior

Acesta este cel de-al doilea astfel de tratat ce a fost semnat de Franţa după cel de la Elysee din anul 1963 cu Germania, ce a fost completat în 2019 de pactul de la Aachen. Deși a fost anunțat în 2017, documentul a fost înghețat cu un an mai târziu.

Atunci, în Italia a ajuns la guvernare Mişcarea 5 Stele alături de formațiunea de extremă dreapta a lui Matteo Salvini. Criza și-a atins apogeul la începutul anului 2019, când vicepreşedintele guvernului italian, Luigi di Maio, s-a întâlnit în Franţa cu un lider al mişcării de contestare „vestele galbene”.

Cu ceva timp înainte, Salvini, la acea vreme ministru de interne, ceruse demisia preşedintelui Franței. În semn de protest, Parisul și-a rechemat ambasadorul în Italia. A fost cea mai gravă criză diplomatică dintre cei doi vecini din anul 1945.

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.