Un convoi militar a tranzitat Suceava şi s-a oprit la Botoşani, unde a răsărit o tabără militară peste noapte

Un convoi militar a tranzitat judeţul Suceava şi s-a îndreptat spre Botoşani. Două dintre camioanele care transportau echipamente au circulat prin municipiul Suceava având ca antemergător un echipaj de Poliţie. 

Convoiul s-a oprit în comuna Suharău din Botoşani, la marginea unei păduri, unde a fost instalată o tabără militară, care are inclusiv un aparat de tip radar. 

Pe parcursul săptămânii s-au produs şi alte mişcări interesante pe raza judeţului Suceava, în contextul situaţiei tensionate dintre Rusia şi Ucraina.

Doi reprezentanţi ai Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti au venit la Spitalul Suceava, într-o vizită neoficială, pentru a obţine informaţii despre UPU şi Reanimare. Datele solicitate sunt publice, puteau să le ia şi de pe site-ul instituţiei medicale, dar oficialii au preferat să se deplaseze. 

Vineri, 18 februarie, doi reprezentanţi ai Ambasadei Israelului la Bucureşti de această dată se vor întâlni cu directorul medical al Spitalului Judeţean, ca să discute tot despre dotările Unităţile de Primiri Urgenţe. 

Vizitele oficialilor străini nu fac decât să alimenteze zvonul despre o posibilă transformare a spitalului în unitate medicală suport pentru tratarea răniţilor ucraineni, în situaţia unor confruntări armate între cele două state.

Apoi, în după-amiaza zilei de 16 februarie, un elicopter al armatei americane a aterizat pe un câmp, lângă Vama Siret, şi a preluat patru militari care anterior au verificat la pas Punctul de Trecere a Frontierei. 

FOTO: Oana Şlemco

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Protejaţii lui Putin au început acţiunile provocatoare. Separatiştii pro-ruşi au bombardat o grădiniţă. Copiii erau în clădire, două educatoare au fost rănite

Gazele din Marea Neagră: Petroliştii atrag atenţia că România „încă mai are o oportunitate” pe care puţine ţări din Europa o au

 

 

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.