Valeriu Gheorghiţă spune că strategia campaniei de vaccinare se va schimba. Care vor fi priorităţile autorităţilor publice

„Strategia de aici înainte va fi puţin schimbată, în sensul în care ne interesează foarte mult să avem o rată suficient de bună de vaccinare la persoanele vulnerabile, să avem acces la medicaţia antivirală care să fie începută rapid după momentul diagnosticului. Există în acest moment aceste centre de evaluarea medicală la nivel naţional care dă posibilitatea persoanelor care sunt diagnosticate să acceseze rapid serviciile medicale şi să beneficieze de îngrijirile medicale corecte”, a declarat, vineri seară, Valeriu Gheorghiţă, la Digi24.

Medicul spune că România nu ia în calcul vaccinarea obligatorie. „Din punct de vedere medical, vaccinurile actuale nu reuşesc să limiteze într-o măsură suficient de ridicată transmiterea infecţiei cu Sars-Cov-2, având în vedere că varianta Omicron care este dominantă reuşeşte să ocolească în cea mai mare parte răspunsul imun pe care-l obţinem ca urmare a trecerii prin boală sau ca urmare a vaccinării. Acest concept al imunităţii de grup este mai puţin util în momentul de faţă. Obiectivul campaniei de vaccinare trebuie să-l schimbăm, să creştem rata de acoperire vaccinală la cei mai vulnerabili printre noi, cei care au beneficii importante în urma vaccinării. Acest lucru l-am transmis şi în cazul copiilor, din grupa de vârstă 10-15 ani. În mod prioritar cei cu afecţiuni cronice trebuie să beneficieze în perioada următoare de vaccinare. Singura problemă pe care valul acesta o ridică la nivel global este absenteismul, faptul că foarte multe persoane au recomandare de izolare pentru că sunt testate pozitiv şi respectiv contacţii lor de carantinare. Acest lucru blochează foarte multe activităţi, cum se întâmplă şi în sistemul medical”, mai spune medicul.

„Cum putem să combatem sau care ar fi măsurile imediate? Cred că este fără doar şi poate să respectăm cât mai bine măsurile de protecţie la locul de muncă, vorbim de mască. O testare mai fracventă pentru anumite categorii socio-profesională ar fi binevenită în această perioadă. Nu din raţiuni medicale, ci din a identifica mai rapid cazurile şi a preîntâmpina apariţia unor focare în astfel de sectoare de activitate”, a afirmat medicul.

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.