Viktor Orban, într-un interviu pentru Fox News: „Sunt tratat ca oaia neagră a UE”. Eticheta „regimuri totalitare”, „o insultă personală”

Prin respingerea migraţiei, Ungaria s-a împotrivit majorităţii statelor Uniunii Europene, care „au decis să deschidă un nou capitol în istoria lor, pe care ele îl numesc noua societate”, un nou regim „post-creştin şi post-naţional” bazat pe existenţa mai multor comunităţi, a remarcat Viktor Orban în interviul acordat jurnalistului Carlson Tucker, gazdă de talk-show-uri politice la Fox News, consemnează vineri agenţia MTI, preluată de Agerpres.
„Nu avem cum să ştim dacă rezultatul acestuia va fi bun sau rău, dar cred că este foarte riscant (…) Fiecare naţiune are dreptul să-şi asume riscul sau să-l respingă. Noi, ungurii, am decis să nu riscăm”, iar această decizie a fost cauza „atacurilor dure” împotriva Ungariei şi „de aceea reputaţia mea (în UE) este foarte rea (…) Sunt tratat ca oaia neagră a UE”, explică premierul ungar.
Viktor Orban  consideră declaraţia din octombrie anul trecut în care preşedintele american Joe Biden a calificat Ungaria şi Polonia drept „regimuri totalitare”  o „insultă personală la adresa poporului ungar (…), dar, cum el este preşedintele Statelor Unite, noi trebuie să fim decenţi, respectuoşi şi să spunem clar că ceea ce face el este jignitor”.
Statele central-europene „construiesc o societate de foarte mare succes (…), dar fundamentele ei sunt foarte diferite de ceea ce ar fi dorit multe ţări occidentale”, iar liberalii occidentali „nu pot accepta ca în interiorul civilizaţiei occidentale să existe o alternativă naţional-conservatoare care este mai reuşită în viaţa de zi cu zi decât viziunea liberală asupra lumii”, de aici rezultând atacurile lor la adresa acestor state, a mai remarcat şeful guvernului de la Budapesta.

SURSĂ ARTICOL

Read More
Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.