Asocierea de firme româneşti Spedition UMB – Tehnostrade a început în forţă construcţia tronsonului din Autostrada Transilvania de 30 de km de la Nădăşelu la Zimbor, parte din cei 42 de km pe care îi are contractaţi de la Nădăşelu la Poarta Sălajului. [embedded content] Două luni şi jumătate maiCiteste pe larg

Sâmbătă dimineața, Ioana Mihăilă a făcut un apel la adresa medicilor de familie pentru a se implica în campania de vaccinare. Totodată, ministrul Sănătății îi încurajează pe părinți să își vaccineze copiii. Ministrul Sănătății recomandă părinților să își vaccineze copiii Ioana Mihăilă le-a cerut medicilor de familie să se impliceCiteste pe larg

Multe emisiuni de televiziune și seriale și-au oprit filmările din cauza pandemiei de coronavirus, însă odată cu relaxarea restricțiilor acestea se reiau treptat! O veste bună vine și pentru fanii emisiunii Next Star, prezentată la Antena 1 de cunoscutul Dan Negru. Next Star, show-ul întrerupt de pandemie, revine la AntenaCiteste pe larg

Fiecare nativ al zodiei este înzestrat cu diferite calități sau defecte. De asemenea, fiecare semn zodiacal este diferit și avem patru categorii. Este vorba despre Aer, apa, foc și pământ. Se spune însă, că există cele mai înțelepte zodii ale horoscopului. Sunt persoane extrem de calme, calculate, iar cei dinCiteste pe larg

Aeroportul Internaţional din Cluj, al doilea ca trafic, mărime şi importanţă din România, este primul din ţară care dispune de echipamente de Standard 3 de tip CTX, respectiv Standard C3, conform cerinţelor Uniunii Europene.  Aparatura în valoare de circa patru milioane de euro a fost prezentată vineri,14 mai, de către directorulCiteste pe larg

Părinţii băiatului au fost cei care au decis, nemulţumiţi pentru că fiul lor avea carenţe serioase la limba franceză, să-i dea meditaţii, iar pentru asta au apelat la o vecină. Femeia în vârstă de 37 de ani şi mamă a trei copii a acceptat să-l ajute pe tânărul român, însăCiteste pe larg

Cristina Elena Dinu Subiectele momentului din toate domeniile care îşi pun #amprenta asupra #vieţii giurgiuvenilor şi a românilor, în general! Le voi dezbate, astăzi, alături de Ion Diaconescu, la emisiunea „Scurt pe Doi”, la #Open TV. Vă invit să urmăriţi emisiunea, #LIVE, de la ora 12.00!Citeste pe larg

Cristina Elena Dinu Campania de #vaccinare şi eşecul guvernanţilor înregistrat (şi) la acest capitol, eforturile făcute, tot în lupta împotriva COVID-19, de către #primari care NU au fost sprijiniţi de autorităţile centrale, haosul din #educaţie şi despre #Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu. Sunt doar câteva dintre subiectele pe care le-amCiteste pe larg