Autoritățile ucrainene au îndemnat conducerea de la Tbilisi să deschidă un „al doilea front” împotriva Rusiei, a declarat premierul georgian, Irakli Garibașvili, în cadrul unei intervenții în Parlamentul țării, relatează cotidianul Rossiiskaia gazeta. Potrivit precizărilor sale, opoziția georgiană a susținut solicitările Kievului. „Imaginați-vă dacă acești oameni ar fi astăzi laCiteste pe larg

Industria cărnii din Germania a avertizat cu privire la iminența unor blocaje în aprovizionare, în special în ceea ce privește carnea de porc Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Aproape jumătate din sistemul energetic al Ucrainei a fost scos din funcțiune în urma atacurilor cu rachete, a anunțat premierul țării, Denis Șmîgal, în cadrul unei conferințe de presă comune cu vicepreședintele executiv al Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis, relatează RIA Novosti. „Numai în cursul zilei de 15 noiembrie, Rusia aCiteste pe larg

Azi se împlinesc 7 ani de la crearea paginii și comunității „Pericopa zilei”.Peste de 4000 de persoane au ales să primească zilnic o fărâmă din cuvântul Domnului, o rază din Lumina pururea fiitoare. Le mulțumesc! Trebuie să mărturisesc că această „lucrare” la care m-am angajat și de care mă îngrijescCiteste pe larg

Dialogul cu Occidentul va „consolida” negocierile dintre Moscova și Kiev, a declarat secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, citat de agenția TASS. Potrivit reprezentantului oficial al Kremlinului, Occidentul va avea rolul de a face astfel încât poziția Ucrainei să nu fie schimbătoare. Peskov a precizat că a ajunsCiteste pe larg

Contactele dintre directorul Serviciului de Informații Externe al Rusiei (SVR), Serghei Narîșkin, și șeful Agenției Centrale de Informații a SUA (CIA), William Burns, desfășurate la Ankara, la 14 noiembrie, „au jucat un rol cheie în prevenirea unei escaladări necontrolate a situației”, a declarat președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, în cadrulCiteste pe larg

Moscova regretă faptul că Tribunalul de la Haga ignoră principiile justiției imparțiale în favoarea unei conjuncturi politice, la baza dosarului MH17 fiind o comandă politică îndreptată împotriva Rusiei, a declarat Ministerul rus de Externe, într-un comunicat preluat de agenția RIA Novosti. „Atât modul de derulare, cât și rezultatul procesului demonstreazăCiteste pe larg