Eugen Mihaescu: 1 Decembrie 1990 – ÎNTRE LINII
În noiembrie 1990, mă aflam la București. Nu mai țin minte cine, de la cabinetul lui Iliescu, mi-a transmis invitația de a participa la ceremoniile organizate cu prilejul sărbătoririi Zilei Naționale. Un tren întreg cu demnitari urma să se deplaseze noaptea pentru a ajunge în dimineața zilei de 1 decembrieCiteste pe larg
Armata rusă lasă trupele ucrainene fără arme
Podberiozkin: Forțele armate ruse au schimbat scenariul operațiunii militare speciale, privând Forțele Armate ale Ucrainei de arme și tehnică de luptă. Directorul Centrului de Studii Militare și Politice al Institutului de Stat de Relații Internaționale din Moscova, Aleksei Podberiozkin, este de părere că arsenalul forțelor armate ucrainene de arme șiCiteste pe larg
MAE rus: Atenție la consecințele utilizării sateliților pentru a susține armata Ucrainei
Sateliții pe care țările Occidentului le folosesc pentru a sprijini Forțele Armate ale Ucrainei (AFU) pot deveni o țintă legitimă pentru Rusia, a declarat directorului Departamentului pentru neproliferare și control al armelor din cadrul MAE rus, Vladimir Ermakov, relatează cotidianul Izvestia. „Confirmăm că, în cazul folosirii ei în acțiuni militareCiteste pe larg
Post Title
Dragi cititori, Redacția publicației Vești din Rusia vă felicită cu prilejul Zilei Naționale a României și vă dorește multă sănătate, pace, prosperitate și succese în toate. Sărbători fericite! La mulți ani! Sursa Read MoreCiteste pe larg
1 Decembrie: Sfântul Proroc Naum; Sfântul Cuvios Filaret cel Milostiv
Sfântul Proroc Naum – Numele Sfântului Cuvios Naum înseamnă odihnă, mângâiere, minte sau pricepere. Proorocul Naum se trăgea din seminția lui Simeon. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg
Ioan Aurel Pop pentru ActiveNews: Legătura evidentă din calendar dintre Ziua Sfântului Apostol Andrei și Ziua Națională a României și a românilor nu este întâmplătoare, ci este o împlinire a proniei cerești. La Mulți Ani, Români!
Legătura evidentă din calendar dintre Ziua Sfântului Apostol Andrei și Ziua Națională a României și a românilor nu este întâmplătoare, ci este o împlinire a proniei cerești. Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg
PUNEȚI PICIORUL ÎN PRAG, MĂI, ROMÂNI, MĂI! Mesajul Generalului Radu Theodoru în Piața Universității, de 1 Decembrie 2021 – VALABIL ȘI AZI. VIDEO
Fiți atenți aici. Suntem cu un picior în groapă. Dacă nu punem picioru-n prag, se duce România noastră. Suntem atacați din toate părțile și știți foarte bine că ne înconjoară și ne silesc cu legi făcute de ei, de ticăloșii ăștia care își bat joc de Țara Românească pentru căCiteste pe larg