Legea pensiilor de serviciu si supraimpozitarii acestor pensii a ajuns la promulgare
Deoarece pana astazi la orele 17, 00 nicio institutie abilitata de Constitutie nu a sesizat CCR cu vreo exceptie de neconstitutionalitate, Secretariatul Camerei Deputatilor, camera decizionala, a inaintat legea adoptata spre promulgare la Presedintie si apoi legea va fi publicata in MO.
Aveti AICI textul legii in forma pentru promulgare.
Legea intra in vigoare la data de 01 01 2024.
Dupa intrarea in vigoare a legii, cei care se considera vatamati si discriminati de modificarile aduse legilor speciale sau Codului Fiscal se pot adresa Tribunalelor cu actiuni principale privind vatamarea unor drepturi si in secundar pot cere sesizarea CCR cu exceptii de neconstitutionalitate.
Spre deosebire de ordonantele de urgenta, pentru contestarea legilor sau a dispozitiilor de lege la CCR nu exista procedura speciala reglementata de Legea Contenciosului Administrativ.
UZINA TERMOELECTRICĂ Production Giurgiu S.A. a început furnizarea agentului termic către consumatorii, în sistem centralizat. Cetățenii ce doresc să fie deja alimentați, trebuie să solicite în scris, punerea în funcțiune!

Datorită scăderii semnificative a temperaturii exterioare, cu maxime cuprinse între 13°C – 17°C , în cursul zilei și minime de 5°C, nocturne, societatea Uzina Termoelectrică Production Giurgiu SA , a început de luni, 16 octombrie, furnizarea de agent termic pentru ÎNCĂLZIRE. Datorită faptului că, până la 1 noiembrie 2023, energia termică livrată populației nu este subvenționată, pentru a […]
Articolul UZINA TERMOELECTRICĂ Production Giurgiu S.A. a început furnizarea agentului termic către consumatorii, în sistem centralizat. Cetățenii ce doresc să fie deja alimentați, trebuie să solicite în scris, punerea în funcțiune! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Președintele AUR, George Simion, executat silit de ANAF pentru că nu și-a plătit datoriile la stat!

George Simion, executat silit de ANAF George Simion, liderul unui partid cu 20% în sondaje și posibil candidat pentru funcția de președinte, a fost executat silit de ANAF pentru neplata datoriilor către statul român, conform Capital. Această problemă a fost adusă în atenția publică de către fostul președinte al ANAF, Lucian Heiuș, care, în timpul […]
Articolul Președintele AUR, George Simion, executat silit de ANAF pentru că nu și-a plătit datoriile la stat! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
FABRICĂ DE PÂINE ȘI PATISERIE, ÎNCHISĂ DE COMISARII OJPC, ÎN URMA GRAVELOR NEREGULI CONSTATATE
MAȘINĂ ÎN FLĂCĂRI LA BĂLANU (VIDEO)
”RĂZBUNĂTORUL” ÎN VARIANTA GIURGIU: A VENIT SĂ ÎI FACĂ DREPTATE FIULUI ÎNARMAT CU O COADĂ DE LOPATĂ
Un părinte din Giurgiu a vrut să-i facă dreptate fiului său cu … o coadă de lopată!
Un scurtcircuit electric a făcut scrum o mașină, la Bălanu
Alte controale, alte surprize neplăcute pentru comisarii de la Protecția Consumatorului
Instituția Prefectului dezaprobă categoric construirea unui incinerator la Giurgiu
Președintele Dumitru Beianu despre drumul ce duce către Schitul Sfântul Ioan Rusu, din Slobozia (video)
Un individ înarmat cu o coadă de topor, a fost surprins și amendat de polițiștii locali, în curtea liceului ”Ioan Bălănescu”

Marți, 17 octombrie, în jurul orelor 13:15, echipajul mobil intervenție al Poliției locale a fost sesizat de către un cetățean binevoitor din Municipiu, că o persoană de gen masculin, cu un moped electric, de culoare albă, având asupra sa o “bâtă”, se îndreaptă către Liceul Viceamiral ”Ioan Bălănescu”. Polițiștii locali ajunși la fata locului, au […]
Articolul Un individ înarmat cu o coadă de topor, a fost surprins și amendat de polițiștii locali, în curtea liceului ”Ioan Bălănescu” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Graficul de colectare a deșeurilor vegetale de la populație. Vedeți când sunteți programați…!

United Waste Solutions SRL, fost ROSAL, operatorul de salubritate din municipiul Giurgiu, a stabilit un grafic de colectare a deșeurilor vegetale de la populație atât în zona de case cât și de la blocurile de locuit din Municipiul Giurgiu. Colectarea se face pe perioada contractului privind asigurarea continuității serviciului public de salubritate al Municipiului Giurgiu […]
Articolul Graficul de colectare a deșeurilor vegetale de la populație. Vedeți când sunteți programați…! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.







