Se spune că frumusețea stă în ochii privitorului, însă mulți au încercat să stabilească un etalon al trăsăturilor perfecte când vine vorba despre cele mai frumoase femei din lume. Astfel, au luat naștere concursurile de tipul Miss Univers sau Miss World, care încearcă să o descopere pe cea care întruneșteCiteste pe larg

Cu mai puțin de 12 ore înainte de întoarcerea elevilor în sălile de clasă, autoritățile au făcut noi modificări importante. Cum arată formularul de consimțământ al părinților pentru redeschiderea școlilor, schimbat și publicat aproape de miezul nopții. Cum arată formularul de consimţământ al părinţilor pentru redeschiderea şcolilor După ce păreauCiteste pe larg

Copilul în vârstă de 13 ani, care duminică a fost victima unui act de violenţă extremă într-un loc de joacă din municipiul Hunedoara, a rămas internat în spital. Monstrul din parc. Scene de o violenţă extremă la locul de joacă. Doi copilaşi, agresaţi cu sălbăticie VIDEO Potrivit medicului reprezentanţilor SpitaluluiCiteste pe larg

Polițiștii din Giurgiu sunt tare deranjați de intervenția presei în cazul furturile din ograda lor ..Nu vor să răspundă întrebărilor oficiale.( ca în foarte multe cazuri )Si pentru că suspiciunile sunt că hoții ar putea să fie chiar din rândul polițiștilor giurgiuveni ,.zeci de polițiști sunt audiați si amprentati chiarCiteste pe larg

Sectorul de plajă din nordul staţiunii Mamaia, care se reabilitează în prezent cu fonduri europene, nu va fi concesionat agenţilor economici. Aici, orice turist care va dori va putea să stea pe nisip fără să achite taxa de şezlong, spun reprezentanţii administratorului plajelor, Direcţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral. Pe aceastăCiteste pe larg

Premierul Florin Cîţu a declarat sâmbătă că, din datele identificate până-n acest moment, cheltuielile cu sporurile în sistemul bugetar reprezintă în jur de 600 de milioane de lei şi urmează ca, cel mai probabil luni, să fie puse în dezbatere publică modificările avute în vedere de guvernanţi pe acest subiect,Citeste pe larg

Apar informații pe surse din AUR, după ieșirile tot mai vehemente ale Dianei Șoșoacă, aleasă senator pe listele partidului. Șoșoacă pare să deranjeze conducerea partidului, a dezvăluit jurnalistul Mirel Curea, la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3. „Ăsta nu e comportament de senator. Cei din conducerea AUR sunt pe punctulCiteste pe larg

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, va avea, în prima jumătate a săptămânii viitoare, o serie de întâlniri online cu oficiali europeni, printre care se numără Nicolas Schmit, Comisarul european pentru locuri de muncă şi drepturi sociale şi Frans Timmermans, vicepreşedintele executiv al Comisiei Europene. Marcel Ciolacu Potrivit unui comunicat al PartiduluiCiteste pe larg

Traian Băsescu a vorbit la Realitatea PLUS despre redeschiderea școlilor și deciziile luate de autorități în această perioadă. Fostul președinte este de părere că decizia redeschiderii școlilor a fost una politică și că am putea asista la o închidere a instituțiilor în doar o lună dacă va exista o creștereCiteste pe larg

Europarlamentarul Victor Negrescu a declarat, duminică, faptul că Guvernul ar trebui să îşi asume responsabilitatea dacă se constată apariţia unor cazuri de COVID-19 generate de mersul la şcoală în primele două săptămâni, în contextul în care există „bâlbâieli” şi „dispute” între Ministerul Educaţiei şi Ministerul Sănătăţii, dar şi lipsa unorCiteste pe larg

Arafat a declarat duminică seara, la Antena 3, că unii organizatori de festivaluri au început să anunţe vânzarea biletelor pentru evenimentele din acest an în condiţiile în care autorităţile nu ştiu cum va evolua situaţia epidemiologică până la vară când sunt programate evenimentele muzicale.  „S-a supărat pe mine cineva căCiteste pe larg

Proiectul, care va fi realizat pe fonduri europene, presupune, între altele, închiderea ieşirilor dintre blocuri în bulevard, asfatarea carosabilului şi trotuarelor, înlocuirea firului de contact al tramvaielor şi amenajarea unei piste de biciclete cu două sensuri de mers, lată de 3 metri. Toate acestea, însă, presupun relocarea parcărilor de laCiteste pe larg

Astăzi a avut loc un protest al celor de la Romprest, care au scos mașinile în stradă, Clotilde Armand susținând că acesta este un șantaj. Compania amenință că de joi va sista serviciul de salubrizare, dacă aceștia nu vor primi plata. Clotilde Armand a venit cu un răspuns după ceCiteste pe larg