CCR a admis obiectiunile AP la legea de actualizare a pensiilor militare

 Plx 540/2024 se intoarce in Parlament.

Inca nu a fost publicat un comunicat. Cand apare litera A(admis) la solutie, inseamna ca proiectul este declarat neconstitutional in integralitate. 

CCR

COMUNICAT DE PRESĂ, 11 martie 2025

I. În ședința din data de 11 martie 2025, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a priori, cu unanimitate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de Avocatul Poporului și a constatat că Legea pentru completarea Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat este neconstituțională, în ansamblul său.

În esență, Curtea a reținut că reglementarea a două sisteme de echilibrare a pensiilor militare, cu regimuri juridice diferite, în funcție de data intrării în vigoare a legii criticate, încalcă prevederile art.16 alin.(1) din Constituție.

*

Decizia este definitivă și general obligatorie.

Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Curtea Constituțională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

UPDATE

Este dezamagitor Comunicatul CCR. 

In esenta, CCR se opune inlaturarii discriminarilor din actualul sistem al pensiilor militare. Legea propunea atenuarea discriminarilor, astfel incat si un militar pensionar in anul 2010 sa primeasca, prin actualizare, o pensie apropiata cu a unui coleg pensionat in anul 2025 si mai departe cu cei pensionati in anii urmatori. 

Echilibrul intre pensionarii militari, indiferent de anul pensionarii, s-ar mentine, la fel ca la pensiile magistratilor, prin 2 sisteme de reglare, respectiv prin indexare si actualizare. In prezent la pensiile militare lipseste actualizarea.

Respingand legea de actualizare, in ansamblul ei, CCR a decis accentuarea discriminarilor intre pensionarii aceleiasi categorii profesionale, nu consolidarea principiului constitutional din Art 16 alin.(1) pe care-l invoca.

Autorul articolului
Sursa articol si detinatorul dreptului de autor: https://www.huhurez.com/2025/03/ccr-admis-obiectiunile-ap-la-legea-de.html
Articol preluat automat prin functia rss pusa la dinpozitie de autor la adresa https://www.huhurez.com/feeds/posts/default?alt=rss
Titlu original huhurez.com
Data originala articol 11 March 2025 14:28

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.