Centrele de vaccinare dispar. Serviciile medicale care sunt vor fi desfiinţate în curând

Vaccinarea anti-Covid a fost preluată de medicii de familie, așa cum a stabilit Ministerul Sănătății. Drept urmare, centrele de vaccinare se închid, odată cu ridicarea stării de alertă. În afară de asta există mai multe schimbări în sistemul de sănătate. Anchetele epidemiologice nu vor mai urmări contacţii direcţi.

Se renunță la persoanele detașate în starea de alertă

La Serviciul de Ambulanţă Bucureşti Ilfov, 120 de angajaţi detasaţi îşi vor înceta activitatea, la fel și pompierii care au activat aici în ultima perioadă. Și medicii rezidenţi dar şi personalul de la Administraţia Spitalelor vor reveni la vechile posturi.

Nu în ultimul rând, activitatea din call center a fost redusă semificativ, iar contacţii direcți nu mai sunt urmăriți. Din cei aproximativ 200 de medici rezidenţi detaşaţi au rămas doar 100, iar programul de lucru a fost redus, informează Antena3.

Șeful Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV), Andrei Baciu, a cărei activitate se încheie, a declarat că mai departe vaccinarea anti-COVID-19 se va face în principal la cabinetele medicilor de familie.

Vaccinarea se va face de către medicii de familie

„Activităţile de vaccinare împotriva noului coronavirus desfăşurate de către Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea (CNCAV) împotriva COVID-19 vor trece către Programul Naţional de Vaccinare al Ministerului Sănătăţii, desfăşurat prin cabinetele medicilor de familie”, a precizat Ministerul Sănătății.

Până acum, vaccinarea populației a fost realizată prin intermediul CNCAV atât în centre speciale, dar și prin evenimente, centre drive-thru, maratoane, echipe pe teren sau festivaluri.

Maratonul de vaccinare

Până în prezent medicii de familie au vaccinat peste 1,1 milioane de români.

Potrivit datelor furnizate, săptămâna trecută de CNCAV, de la începutul campaniei de vaccinare, în 27 decembrie 2020, au fost administrate 16.730.996 doze de vaccin pentru 8.115.211 de persoane, 8.078.323 primind schema completă şi 2.545.519 fiind imunizate cu doza a treia.

De la debutul campaniei de vaccinare au  înregistrat 19.997 de reacții adverse la vaccinurile anti-COVID, 2.208 de tip local şi 17.789 de tip general.

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.