Căpitanul Aleksandr Osadchy din Batalionul Cazac 226 se simţea optimist după ce forţele ucrainene au respins un atac rusesc asupra Harkovului, când a aflat de moartea mamei sale, în urma bombardamentelor asupra satului natal pe care refuzase să-l părăsească.
A doua zi după ce a îngropat-o fratele său, fost soldat, s-a alăturat forţelor ucrainene din Donbas.
„Ne apărăm ţara, poporul, familiile, comunitatea şi îi răzbunăm totodată pe cei ucişi. Auzim că poartă negocieri, dar noi vom căuta să luptăm împotriva invadatorilor până când obţinem pacea adevărată, aceea în care ei vor părăsi ţara”.
Populaţia din Harkov este obligată să-şi reevalueze concepţia despre cine sunt cei pe care îi apără. Vladimir Putin şi-a expus viziunea sa despre război promovând, în ajunul invaziei, narativa că scopul său este eliberarea etnicilor ruşi din Ucraina trăind sub regimul opresiv al fasciştilor şi neonaziştilor.
Circa 74% din cei 1.4 milioane de locuitori ai Harkovului sunt vorbitori de rusă. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski avertizase înainte de începerea ostilităţilor că Moscova ar putea încerca să preia controlul asupra oraşului sub pretextul de a-i apăra pe aceşti oameni, mişcare ce va da startul unui „război la scară mare”.
Harkov este şi locul de baştină al unor politicieni consideraţi a fi pro-Moscova, precum fostul parlamentar Evghen Muraiev despre care serviciile britanice de spionaj au afirmat că ar fi fost ales de Mscova să conducă un regim marionetă instalat la Kiev.
Înainte de invazie, unii dintre aceşti vorbitori de rusă respingeau ferm ideea că ar putea vreodată să lupte împotriva Rusiei.
Cu o lună înainte de război, unul dintre ei i-a spus lui Kim Sengupta, editorul în domeniul apărării al The Independent, că „este inimaginabil pentru mine şi prietenii mei că am putea apuca o armă şi merge să luptăm împotriva ruşilor. Am trăit alături de ei întreaga viaţă iar acum apar oameni care încearcă să ne preschimbe în inamici şi pornesc o baie de sânge”.
„Şi dacă pornesc luptele, va veni NATO aici pentru a lupta cu ruşii? Sigur că nu o vor face, au spus deja”, spunea Kiril Semenov, un inginer în vârstă de 48 de ani.
Acesta nu a intrat în luptă, dar ajută la distribuţia alimentelor către soldaţii ucraineni, vine în sprijinul cetăţenilor în nevoie şi se implică în curăţarea molozului după bombardamente.
„Nu am avut oare dreptate că NATO nu va veni să lupte alături de Ucraina? Noi, ucrainenii, trebuie să ne ajutăm singuri. Nu mi-am schimbat opinia că războiul putea fi evitat.
Dar nimic nu poate justifica acest nivel de bombardament, uciderea cetăţenilor de rând precum cei care locuiau în această clădire”, spune bărbatul arătând spre scheletul unui bloc cu 10 etaje din districtul Nemişilianskii unde locuieşte.
În Harkov şi împrejurimi luptele, n-au încetat de la începutul războiului şi aici a fost ucis şi primul din cei şapte generali ruşi morţi în lupte, Vitali Gherasimov.
Luni au avut loc bombardamente continue în Harkov vizând ţinte de la o întreprindere de aluminiu la zone rezidenţiale.
Evgheni Afonin nu poate pricepe de ce ruşii continuă să lovească blocul de 11 etaje unde aproape nu mai locuieşte nimeni în afară de el şi alţi trei oameni.
„Patru persoane din aceeaşi familie au fost ucise în prima săptămână. Apoi au murit alţi câţiva oameni, şi alţii au fost răniţi, astfel că au plecat aproape toţi. Dar bombardamentele continuă zi şi noapte. Uneori se opresc câteva ore şi apoi o iau de la capăt”.
O ironie tragică a războiului de eliberare pornit de preşedintele rus este că tocmai oraşele Harkov şi Mariupol, unde limba rusă este majoritară, au fost masiv distruse de bombardamente. Drept urmare, în loc de primire cu braţele deschise forţele ruse au avut parte de rezistenţă îndârjită.
Igor Telehov, primarul Harkovului, a făcut inventarul: 1.177 de blocuri puse la pământ, 15 spitale, 69 de şcoli şi 53 de grădiniţe distruse. Potrivit cifrelor Serviciilor de Urgenţă ale Ucrainei, circa 520 de persoane au murit în timp ce apărau oraşul.
„Armata rusă a agresorilor trage intenţionat asupra cartierelor rezidenţiale. Pentru că nu au fost vizate doar locuinţe izolate, ci cartiere întregi, a spus primarul.
„Înainte de război, aproape unul din patru locuitori se afla în legătură cu rude, cunoştinţe şi numeroşi prieteni din Rusia. Harkovul a fost mereu considerat ca fiind mai mult sau mai puţin loial Rusiei. Azi atitudinea faţă de agresorul Rusia s-a schimbat fundamental, şi fiecare dintre noi este gata să lupte până la capăt”, a admis Telehov.
Oleg Posohov, sergent-major în Batalionul cazac, comentează: „Ruşii îşi creează propria versiune a istoriei ca apoi să se înfurie când aceasta nu corespunde realităţii. Locuitorii din Harkov nu au avut niciodată de gând să stea cu braţele încrucişate şi să lase soldaţii ruşi să intre în oraş.
Aş spune că 30% din populaţia de aici simpatiza Rusia, iar acum 25% dintre ei sunt angajaţi faţă de apărarea Ucrainei. În restul de 5% se regăsesc spioni şi sabotori; pe o parte din ei i-am prins transferând informaţii şi imagini ruşilor ca ei să bombardeze şi să încerce să pătrundă în oraş”, spune sergentul.
O mare parte din cei din Batalionul Cazac 226 spun că au rădăcini cazace.
„Un strămoş al meu a fost un comandant militar cazac şi alţi câţiva au legături de sânge cu cazacii. Dar suntem cazaci ucraineni, nu ruşi. Comandantul batalionului nostru este cazac, a luptat în armata sovietică în Afganistan, deci e la curent cu slăbiciunile ruşilor”.
Oleg Supareka, comandantul uneia dintre unităţile de elită din Harkov, are de asemenea experienţă de luptă alături de forţele sovietice, fiind trimis să lupte în primul război din Nagorno Karabah.
„Judecând după slaba lor performanţă din acest război, nu s-au schimbat prea multe, există încă multă corupţie şi ineficienţă. Am păstrat o vreme contactul cu militari ruşi – şi se ocupă mai mult cu îndatoriri ceremoniale decât exersând”, spune acest comandant care nu e nici el prea optimist în legătură cu negocierile de pace.
„Ei discută, dar între timp ruşii continuă să lanseze atacuri asupra oraşului”.
Reflectorul de Sud