LIVE TEXT | A cincea zi a războiului din Ucraina. Harkovul, lovit masiv de tiruri de rachete Grad: zeci de civili morţi şi sute răniţi. Imagini înfiorătoare

GALERIE FOTO

UPDATE 17.24 Lavrov nu poate ajunge la Consiliul ONU după ce Rusiei i-a fost restricţionat accesul în spaţiul aerian al UE. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, şi-a anulat vizita la Geneva pentru sesiunea Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, din cauza interdicţiei pe care UE a aplicat-o avionavelor ruseşti, a anunţat luni Misiunea Rusă la Geneva. UE şi-a confirmat duminică decizia de a-şi închide spaţiul aerian către Rusia.

Interdicţia face parte din măsurile de răspuns la invazia rusească în Ucraina.

UPDATE 17.06 Departamentul de Stat al SUA le-a recomandat luni cetăţenilor americani să părăsească Rusia „imediat”. „Cetăţenii americani trebuie să ia în calcul să părăsească Rusia imediat, cu opţiuni comerciale de călătorie care sunt disponibile în continuare”, se arată într-un comunicat al diplomaţiei americane.

UPDATE 16.42 Premierul Ucrainei, Denis Şmîhal, a confirmat că ţara sa a trimis oficial cererea de aderare la Uniunea Europeană.

UPDATE 16.29 Primarul orăşelului Pivdenne, din regiunea Harkiv, a fost atestat pentru „trădare de stat”, a anunţat şeful administraţiei regionale, Oleg Sinegubov.

UPDATE 15.47 Amnesty International (AI) a denunţat folosirea unor bombe cu submuniţie în războiul din Ucraina, bombe care au ucis civili, inclusiv un copil. Folosirea acestor bombe trebuie să facă obiectul unei anchete pentru „crimă de război”, denunţă AI, potrivit AFP.

UPDATE 15.18 Ministerul Apărării din Rusia a anunţat că a plasat forţele de descurajare în alertă de luptă, în ciuda negocierilor cu Ucraina de la graniţa cu Belarus.

UPDATE 15.14 Site-ul agenţiei de presă de stat a Federaţiei Ruse, TASS, a fost vizat luni de un atac cibernetic, în urma căruia site-ul a afişat un mesaj anti-război şi cu apeluri de a opri invazia ordonată de preşedintele rus Vladimir Putin asupra Ucrainei, a constatat Reuters.

UPDATE 15.11 Ministerul Apărării din Rusia a anunţat că a plasat forţele de descurajare în alertă de luptă, în ciuda negocierilor cu Ucraina de la graniţa cu Belarus, relatează DPA.

Ministrul Apărării, Serghei Şoigu, l-a informat pe preşedintele Vladimir Putin de această decizie, care implică rachete strategice, Flota Nordică şi Flota din Pacific şi forţele aviatice cu rază lungă de acţiune, conform unui comunicat al ministerului.

UPDATE 15.10 Ministerul Afacerilor Interne al Ucrainei, împreună cu trupele cibernetice ucrainene, au spart site-ul Kremlinului şi au obţinut acces la datele personale ale oficialilor ruşi, a declarat Vadim Denisenko, consilier al ministrului Afacerilor Interne. Denisenko a cerut tuturor să sune la numerele oficialilor ruşi şi să-i întrebe despre izbucnirea războiului împotriva Ucrainei.

„Dacă aveţi 5 minute de timp liber, accesaţi chatbot-ul Telegram «Puterea Federaţiei Ruse» , are toate telefoanele conducerii Federaţiei Ruse. Sunaţi pe cineva, înregistraţi un videoclip sau măcar o conversaţie audio. Vorbiţi despre orice doriţi, apoi postaţi-o pe reţelele de socializare. Aceasta va fi o bază de dovezi grozave. Şi cu siguranţă îi va tulbura pe cei care se gândesc la un război cu Ucraina şi acum îi va lăsa să se gândească la viitorul lor”, a spus Denisenko.

UPDATE 14:27 Ministrul de Externe al Belarusului, Vladimir Makei, a salutat reprezentanţii delegaţiilor din Ucraina şi Rusia care s-au întâlnit pe teritoriului statului belarus pentru discuţii, şi i-a asigurat că se pot simţi „pe deplin în siguranţă”, potrivit CNN, informează News.ro.

„Dragi prieteni, preşedintele Belarusului mi-a cerut să vă urez bun venit şi să vă punem tot ce este necesar la dispoziţie pentru discuţiile dumneavoastră, aşa cum am convenit cu preşedintele Zelenski şi cu preşedintele Putin. Vă puteţi simţi complet în siguranţă aici. Aceasta este datoria noastră sfântă”, a spus Makei.

„Preşedintele Lukaşenko speră sincer că, în timpul discuţiilor de astăzi, va fi posibil să se găsească soluţii la toate întrebările acestei crize. Întreg poporul bielorus se roagă pentru asta. Orice propuneri, în ceea ce priveşte organizarea întâlnirii de astăzi, vor fi luate în considerare şi îndeplinite în mod absolut. Aşteptăm cu nerăbdare rezultatele”, a adăugat el.

 

Video from the beginning of negotiations – or rather, just Makey’s speech

„You can feel completely safe,” Makey told meeting participants.

After that, all journalists were kicked out. „I said turn it off, can’t you hear there?” – says the unidentified man on the background. pic.twitter.com/RoeJmMdThr

— NEXTA (@nexta_tv) February 28, 2022

 

UPDATE 14.23 Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi de Securitate, Josep Borrell, apreciază că decizia regimului Lukaşenko de a permite Belarusului să găzduiască arme nucleare este una „extrem de îngrijorătoare”.

UPDATE 14.15 Aderarea la Uniunea Europeană, cerută luni de Ucraina, necesită un acord unanim al celor 27 de state membre, iar actualmente există „opinii diferite şi sensibilităţi” referitor la acest subiect în rândul celor 27, a afirmat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, transmite AFP.

UPDATE 13:51 Consilierul ministrului Afacerilor Interne al Ucrainei, Anton Gerascenko a spus că armata rusă a bombardat masiv Harkovul cu rachete Grad .

În urma bombardamentelor, zeci de oameni au fost ucişi şi alte sute au fost răniţi, a menţionat Gerascenko pe Facebook.

The streets of the once peaceful #Kharkov. pic.twitter.com/etAGNTOEVN

— NEXTA (@nexta_tv) February 28, 2022

 

A real hell is going on in #Kharkov. There are civilians killed. pic.twitter.com/g7atBwgEbK

— NEXTA (@nexta_tv) February 28, 2022

 

 

The occupiers deliberately shell residential areas of #Kharkiv pic.twitter.com/NEwT3grOn9

— NEXTA (@nexta_tv) February 28, 2022

 

UPDATE 13.40 Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a decis luni să elibereze deţinuţii cu experienţă militară pentru ca aceştia să se alăture luptei împotriva forţelor ruse care au lansat în urmă cu cinci zile o ofensivă împotriva Ucrainei, transmite EFE, potrivit Agerpres.

„Oricine se poate alătura luptei împotriva ocupanţilor trebuie să o facă. Nu a fost o decizie uşoară, din punct de vedere moral, dar este utilă din punctul de vedere al protecţiei noastre. În conformitate cu legea marţială, participanţii la ostilităţi, ucraineni cu experienţă reală de luptăm vor fi eliberaţi din închisori şi-şi vor putea ispăşi pedepsele în locurile cele mai periculoase ale războiului. Cheia acum stă în apărare”, a declarat Zelenski, într-o nouă înregistrare video, difuzată cu puţin înaintea începerii negocierilor ruso-ucrainene de la frontiera cu Belarus. 
„Când mi-am anunţat candidatura, am spus că fiecare dintre noi este preşedinte. Pentru că toţi suntem răspunzători de statul nostru. De frumoasa noastră Ucraină. Şi acum fiecare dintre noi s-a transformat într-un luptător”, a mai adăugat preşedintele Ucrainei.

UPDATE 13.33 Un bombardier Suhoi SU-34 ar fi fost surprins zburând deasupra oraşului Harkov care a reuşit să îndepărteze ofensiva rusă duminică, după ce soldaţii ruşi au pătruns în oraş. Clipul a fost publicat pe Twitter.

„Se parte că armata rusă începe să angajeze în luptă alte capacităţi militare după un start îndoielnic.Clipul arată un bombardier Su-34 care ar zbura deasupra Harkov”, a scris Rob Lee.

It looks as though the Russian military is starting to commit its other military capabilities after a questionable start. The video shows a Su-34 bomber reportedly flying over Kharkiv. https://t.co/AmxqbfiRlC pic.twitter.com/uC9AOQLKjr

— Rob Lee (@RALee85) February 28, 2022

UPDATE 13:13 Supermarketurile din Kiev s-au redeschis, luni dimineaţă, după două zile în care au fost închise din cauza interdicţiilor de circulaţie. Oamenii au format cozi uriaşe în faţa acestora, iar acum majoritatea rafturilor sunt deja goale.

Au apărut mai multe imagini cu mulţimi de ucraneni care stau la coadă pentru a cumărăra alimente şi alte produse. Mai multe cozi s-au format şi la bancomate, farmacii sau benzinării.

Food queues in Kyiv. 2022. ffs pic.twitter.com/0rKOx6tKSi

— Oliver Carroll (@olliecarroll) February 28, 2022

UPDATE 13.10 Centrul pentru Comunicaţii Strategice şi Securitate Informaţională al Ucrainei a publicat o fotografie cu transmiţătoarele ruseşti care sunt esenţiale în atacul cu rachete şi a îndemnat cetăţenii să le  distrugă dacă le găsesc.

UPDATE 13,05 Kremlinul a acuzat Uniunea Europeană de comportament ostil faţă de Rusia, declarând că livrările de arme către Ucraina sunt periculoase şi destabilizatoare şi a demonstrat că Rusia a avut dreptate în eforturile de a-şi demilitariza vecinul, scrie The Guardian

Vestul a intensificat livrările de arme către Ucraina pentru a o ajuta să se apere împotriva unei invazii ruse pe care Moscova o numeşte „operaţiune militară specială” menită să protejeze civilii, a raportat Reuters.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat să comenteze numărul victimelor pe care le-au suferit forţele ruse sau să detalieze instrucţiunile preşedintelui Vladimir Putin din weekend ca forţele de descurajare nucleară ale Rusiei să fie plasate într-un „regim special”.

UPDATE 13.00 Negocierile între Ucraina şi Rusia au început la frontiera belarusă, a anunţat consilierul preşedintelui ucrainean Mihailo Podoliak, printr-un mesaj de tip text, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Înainte de aceasta, biroul de presă al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că cererea Ucrainei la negocieri va fi instituirea imediată a unui armistiţiu şi retragerea forţelor militare ruse din Ucraina.

UPDATE 12:55 Kremlinul a acuzat UE de comportament ostil faţă de Rusia, după ce  blocul comunitar a aprobat aprovizionarea cu arme a Ucrainei, calificând aceste livrări periculoase şi destabilizatoare. Acest gest dovedeşte că Rusia a procedat corect în eforturile sale de a-şi demilitariza vecina, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, care a refuzat să comenteze în privinţa numărului de victime în rândul militarilor săi sau a ordinului lui Putin de duminica de a plasa în stare specială de luptă forţele descurajare nucleare ale armatei.

UPDATE 12.40 Uniunea Europeană se pregăteşte să le acorde ucrainenilor care fug de război dreptul de şedere şi de muncă în blocul european pentru o perioadă de până la trei ani, au afirmat oficialităţi UE şi franceze, informează luni Reuters.

UPDATE 12.35 Ţările UE vor trimite „avioane de luptă” în Ucraina, la cererea Kievului, pentru a o ajuta să contracareze atacul aerian şi terestre al Rusiei, a declarat duminică şeful politicii externe al blocului, Josep Borrell.

„Vom furniza chiar şi avioane de luptă. Nu vorbim doar de muniţie. Oferim arme mai importante pentru război”, a spus el într-o conferinţă de presă.

UPDATE 12:01 Şeful statului ucrainean, Volodimir Zelenski, a cerut Uniunii Europene ca ţara sa să fie primită în UE printr-o procedură specială. Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a anunţat luni că va avea loc o dezbatere privind o viitoare aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană, transmite Reuters.

„Soldaţii noştri nu luptă doar pentru ţara noastră, luptă pentru toată Europa. Pentru toţi copiii din Europa. Suntem recunoscători partenerilor că sunt alături de noi, dar scopul nostru e să fim alături de toţi europenii şi cel mai important, să fim la egalitate. Sunt sigur că asta este corect, sunt sigur că asta am meritat. Sunt sigur că este posibil”,  a spus el într-un mesaj televizat.

UPDATE 11.54 Aproximativ 800 de persoane au fost arestate la protestele izbucnite în urma referendumului pentru adoptarea unei noi constituţii prin care Belarusul renunţă la statutul său non-nuclear. Referendumul a avut loc într-un moment critic pentru Belarus, care a devenit o zonă de aşteptare în ceea ce priveşte invazia Ru siei în Ucraina, a anunţat, luni, guvernul, conform Reuters.

UPDATE 11:48 Polonia şi statele baltice au cerut Meta, Twitter, Google şi YouTube să suspende conturile autorităţilor şi mijloacelor de propagandă din Rusia şi Belarus, informează Nexta.

UPDATE 11:43: Ministerul Afacerilor Externe de la Minsk a publicat o fotografie cu interiourul sălii de la Gomel unde au loc primele negocieri ruso-ucrainene.

UPDATE 11:41 Secretarul britanic al apărării, Ben Wallace, spune că invazia Rusiei în Ucraina „nu se desfăşoară conform programărilor iniţiale” , iar forţele armatei ruseşti sunt dezorganizate în mai multe zone ale Ucrainei.

UPDATE 11:38 Locuitorii din Mariupol au spus în această dimineaţă că oraşul-port de la Marea Azov a fost înconjurat de forţele ruse şi se află sub atac puternic.

Ei nu au putut confirma că infanteriştii marini ruşi au aterizat pe coastă şi au capturat portul, unde se află mica flotă a Ucrainei şi nava de comandă Donbas.

„Auzim avioane pe cer. Este înnorat şi nu putem spune dacă sunt ai noştri sau ruşi”, a declarat Anatoli Lozar pentru The Guardian în această dimineaţă, vorbind dintr-un subsol din Mariupol unde se adăposteşte împreună cu familia.

UPDATE 11:28 Delegaţia Rusiei a ajuns în Belarus, la Gomel, unde vor avea loc primele negocieri de la startul războiului din Ucraina în urma cu cu cinci zile. Delegaţia rusă este reprezentată de ambasadorul Rusiei în Belarus Boris Gryzlov, deputatul Leonid Slutsky, viceministrul de externe Andrei Rudenko şi viceministrul apărării, Alexander Fomin. Delegaţia este condusă de Vladimir Medinskiy.

UPDATE 11:09 Delegaţia ucraineană condusă de ministrul  Apărării, a ajuns la negocierile din Belarus. Un consilier prezidenţial rus a declarat că discuţiile dintre Rusia şi Ucraina în apropiere de graniţa dintre Ucraina şi Belarus, vor începe luni, la prânz, a informat agenţia de presă de stat rusă TASS, conform CNN.

Delegaţia ucraineană a ajuns în zona de negocieri de la graniţa dintre Ucraina şi Belarus pentru a purta discuţii cu Rusia, a anunţat preşedinţia ucraineană

Potrivit unui comunicat, delegaţia include, printre alţii, ministrul Apărării, Oleksei Reznikov, consilierul şefului Oficiului Preşedintelui Ucrainei, Mykhailo Podoliak, şi ministrul adjunct al Afacerilor Externe ale Ucrainei, Mykola Tochytskyi.

UPDATE 10:48 Vaticanul este gata „să înlesnească dialogul“ între Rusia şi Ucraina pentru a pune capăt războiului, a anunţat luni un diplomat al său, informează Reuters.

Cardinalul Pietro Parolin, locul doi în ierarhia de la Vatican după Suveranul Pontif, a declarat presei italiene că, „în pofida războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei”, el este convins că „există întotdeauna loc pentru negocieri”.

UPDATE 10:47 Parlamentul Letoniei a votat, luni, în unanimitate, legea care le permite cetăţenilor săi să lupte în Ucraina dacă îşi doresc acest lucru, potrivit unui comunicat al parlamentului leton, informează Reuters, potrivit News.ro.

„Cetăţenii noştri care doresc să sprijine Ucraina şi să se ofere voluntari pentru a apăra independenţa Ucrainei şi securitatea noastră comună trebuie să poată face acest lucru”, a declarat Juris Rancanis, preşedintele Comisiei parlamentare pentru apărare, afaceri interne şi prevenirea corupţiei, care a elaborat legea.

UPDATE 10:20 Coreea de Sud va interzice exporturile de materiale strategice către Rusia şi se va alătura efortului internaţional de a exclude unele bănci ruseşti din sistemul global de plăţi SWIFT, conform unui comunicat publicat luni, de Ministerul de Externe al Coreei de Sud, relatează CNN preluat de News.ro.

UPDATE 9:58 Un soldat ucrainean a declarat pentru CNN că ruşii au spus că nu vor ataca blocurile unde se află civili şi a îndemnat jurnalistul să privească în jurul său. Bombardamentele puternice din weekend au fost precedate de tensiuni crescute în oraşul-port Mykolaiv, unde reporterii CNN au văzut trupele ucrainene trăgând focuri de avertizare şi aruncând la pământ presupuşii sabotori ruşi din maşini.

UPDATE 9.23 Patru alerte de atacuri aeriene au fost semnalate în Cerkasî, Nipru şi Harkov, a transmis reporterul BBC James Waterhouse, pe Twitter, scrie News.ro.

Mai multe bombardamente au avut loc în Cernigău pe timpul nopţii, care s-au soldat cu rănirea unei persoane, a mai precizat el.

Au avut loc ciocniri cu grupurile de sabotori pe parcursul nopţii în Kiev, dar magazinele alimentare s-au deschis la ora 8.00, a continuat reporterul BBC.

Moscova recunoaşte că atacurile s-au soldat cu victime, dar nu confirmă un număr exact, a mai subliniat James Waterhouse.

Postul de ştiri local Kyiv Independent a anunţat într-o postare pe Twitter că au pornit sirenele de atac aerian în regiunea independentă Lugansk şi în Jîtomîr.

This morning:

– Four Air raid alerts in Cherkasy, Dnipro, Kharkiv & Vinnytsya

– Chernihiv heavily shelled overnight but one reported injury

– Clashes with saboteur groups overnight in Kyiv but grocery shops will open form 0800

– Moscow admits casualties but no numbers

— James Waterhouse (@JamWaterhouse) February 28, 2022

UPDATE 9.17 Rusia a angajat deja 100.000 de militari din armata sa în luptele din Ucraina. Este vorba de două treimi din trupele pregătite pentru ofensivă. Aproximativ 50 de mii de soldaţi au rămas în rezervă, a declarat de un înalt oficial al Departamentului de Apărare al SUA, citat de BBC Ucraina. În acelaşi timp, Pentagonul a remarcat că Rusia a pregătit prost aprovizionarea grupului ofensiv, deoarece remediază problemele logistice cu trimiterea de noi trupe, inclusiv pentru livrarea de combustibil.

UPDATE 9.12 Atacul Rusiei asupra Ucrainei aduce cu sine victime civile peste tot . Ruşii atacă constant zonele rezidenţiale, negând cu cinism folosirea rachetelor balistice şi de croazieră împotriva zonelor civile. Ministerul Afacerilor Interne al Ucrainei a  publicat statisticile pierderilor civile pe pagina sa de Facebook: 352 de persoane au murit, inclusiv 14 copii, 1684 de persoane au fost rănite, inclusiv 116 copii.

UPDATE 9:06 Serviciile secrete ucrainene sugerează că statul Belarus este „poate pregătit să participe direct” la invazia Rusiei în Ucraina, „pe lângă faptul că le permite ruşilor să folosească teritoriul ţării şi să treacă graniţa” în Ucraina, a declarat un oficial al guvernului ucrainean pentru CNN, potrivit News.ro

O a doua sursă apropiată guvernului ucrainean a declarat pentru CNN că, pe lângă informaţiile comunicate de serviciile secrete ucrainene, administraţia Biden a transmis Kievului că Belarus se pregăteşte să invadeze.

Washington Post a semnalat pentru prima dată că Belarus se pregătea să trimită soldaţi în Ucraina, citând un oficial al administraţiei americane.

UPDATE 9.02 Mii de ruşi încearcă să ajungă în Statele Unite pentru a cere azil politic şi pentru a evita să fie forţaţi să lupte în războiul cu Ucraina . Se pare că avocaţii americani în domeniul imigraţiei au fost copleşiţi de solicitări din partea bărbaţilor ruşi şi a familiilor lor, care le-au întrebat dacă America le va acorda protecţie politică după invazia Ucrainei de către Vladimir Putin.

Un număr record de cetăţeni ruşi au trecut deja în SUA din Mexic pentru a cere azil politic în ultimele luni, potrivit Telegraph , ca răspuns la reprimarea brutală a opoziţiei de către Putin.

Avocaţii ce se ocupă de probleme de imigraţie au spus că se aşteaptă ca cifrele să „crească vertiginos” în urma invaziei Ucrainei, în special din partea bărbaţilor tineri care se tem că vor fi înrolaţi în armată pentru a lupta cu ucrainenii. Guvernul rus a chemat deja recruţi şi rezervişti cu vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani să se prezinte la comisariate.

UPDATE 8.45 Cei mai apropiaţi consilieri ai lui Vladimir Putin au părut tulburaţi când acesta a aruncat ieri bomba sa despre pregătirea armelor nucleare. Expresiile generalului de armată Valeri Gerasimov şi ale ministrului apărării Serghei Şoigu au fost surprinse de camerele de filmat în timp ce preşedintele rus ordona punerea arsenalul atomic în aşteptare. Un înalt oficial american al apărării a spus că pasul lui Putin este periculos pentru că o greşeală de calcul, ar putea face lucrurile mult, mult mai periculoase.

UPDATE 8.42 Google a decis să nu mai furnizeze informaţii în timp real despre traficul de pe străzile din Ucraina, în urma consultărilor cu autorităţile locale.

După Facebook şi Twitter, Google este şi el pus în situaţia să aducă modificări speciale pentru Ucraina produselor sale, asta după ce, deja, a oprit monetizarea mai multor canale ruseşti de YouTube.Acum, în discuţie este cel mai folosit serviciu de navigare din lume, Google Maps, care nu va mai afişa informaţiile în timp real despre traficul de pe arterele din Ucraina.

UPDATE 8.41 Peste 400 de mercenari ruşi au fost transportaţi cu avionul din Africa pentru a-l asasina pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, scrie Daily Mail. Mercenarii din armată privată a lui Putin, cunoscută sub numele de Grupul Wagner, ar avea ordine de la Vladimir Putin să-l elimine pe Zelenski – şi alte 23 de persoane din conducerea Ucrainei – pentru a permite Moscovei să preia controlul vecinului său din est.  Potrivit Times, mercenarilor li s-a oferit o sumă uriaşă pentru misiune.

âUPDATE 8.33 Consiliul de Securitate al ONU a adoptat duminică, la cererea ţărilor occidentale, o rezoluţie care convoacă luni în „sesiune specială de urgenţă“ Adunarea Generală a ONU pentru ca cei 193 de membri ai săi să decidă asupra invadării Ucrainei de către Rusia, transmite AFP. Rezoluţia, susţinută de Statele Unite şi Albania, a fost adoptată de 11 ţări. Rusia a votat împotrivă, Emiratele Arabe Unite, China şi India s-au abţinut. Nu a fost posibil niciun drept de veto pentru această sesizare în conformitate cu reglementările ONU în vigoare.

UPDATE 8.32 Mai multe bombardiere şi avioane de vânătoare au decolat din peninsula Crimeea îndreptându-se spre oraşe din Ucraina, a informat agenţia ucraineană de presă UNIAN. Capitala Kiev şi al doilea oraş ca mărime, Harkov, precum şi Mikolaiv, în apropiere de Marea Neagră şi Herson, în partea de sud a ţării, se numără printre ţinte. Informaţiile nu au putut fi verificate în mod independent.

UPDATE 8.26 Negocierile dintre Rusia şi Ucraina vor începe luni dimineaţa devreme la graniţa dintre Ucraina şi Belarus, potrivit informaţiilor furnizate de surse din ambele ţări, citate de presa rusă şi ucraineană.

UPDATE 8:14 Ministrul ucrainean al Apărării Oleksi Reznikov anunţă într-o postare pe Facebook că au trecut ”96 de ore de rezistenţă”, patru zile de curaj, dăruire şi credinţă”, referindu-se la dat începerii invaziei ruseşti, transmite News.ro

”Dragi ucraineni! 96 de ore de rezistenţă. 4 zile de formare, curaj, dăruire şi credinţă. (…) Durere pentru cei care şi-au dat viaţa pentru Ucraina. Furiw împotriva duşmanului care ne omoară femeile şi copiii distruge oraşe paşnice. Şi încrederea că va fi pedepsit! Sunt necesare pedepse”, a scris Reznikov.

El aminteşte de ajutorul oferit de statele europene şi de SUA,precum şi de cele care au oferit adăpost pentru zeci de mii de bebeluşi şi pentru mamele, lor, despre care afirmă că sunt ”cei pe care dorim să-i protejăm cel mai mult”.

”Toate acestea sunt meritul apărătorilor noştri, întregului popor ucrainean. Care a refuzat să cedeze în faţa tiranului nebun. Şi care este obligat să câştige. Ucraina va câştiga!! Glorie Ucrainei!”, îşi încheie el mesajul.

​UPDATE 8.04 Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a exprimat duminică în favoarea aderării Ucrainei la Uniunea Europeană, transmite dpa.

UPDATE 7. 49  Casa Albă a anunţat că preşedintele Joe Biden va organiza luni o conferinţă telefonică cu aliaţii şi partenerii SUA pentru a discuta despre evoluţiile atacului rus în Ucraina şi pentru a coordona un răspuns unit, transmite AFP.

UPDATE 7:42 Într-o conferinţă de presă ţinută duminică, preşedintele de extremă dreapta al Braziliei, Jair Bolsonaro, l-a batjocorit pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski – spunând că ucrainenii şi-au pus speranţele în mâinile unui comediant.

Bolsonaro a refuzat să condamne invazia Rusiei şi duminică a declarat că Brazilia va rămâne „neutră” în conflict, adăugând că ţara sa şi Rusia sunt „practic naţiuni surori”.

UPDATE 7:17 Mai multe explozii s-au auzit, luni dimineaţă, în Kiev şi Harkov, în timp ce în Cernihiv este alertă de raid aerian. O rachetă a lovit o clădire rezidenţială, iar o femeie a fost rănită în incendiu.

Ucraina susţine că trupele sale au reuşit să respingă mai multe atacuri ale trupelor ruse care încercau să asalteze la periferia capitalei. „Am arătat că ne putem proteja casa de oaspeţii neinvitaţi”, a declarat comandantul forţelor armate, generalul colonel Alexander Syrsky, într-o declaraţie publicată în urmă cu aproximativ o oră, transmite BBC.

Între timp, imagini video postate peste noapte au arătat un incendiu într-o clădire rezidenţială din Cernihiv, care a izbucnit după ce a fost lovit de o rachetă rusă, potrivit rapoartelor.

02:45 A rocket hit a residential building in the center of #Chernihiv, #Ukraine. A fire broke out, two lower floors are on fire. The number of injured is currently unknown.#UkraineRussia #UkraineRussia pic.twitter.com/apfyo6YBcf

— Ukraine News Now (@NewUkraineNews) February 28, 2022

Au fost raportate şi explozii la Harkov, în est, care a fost scena unui conflict aprig duminică, după ce forţele ucrainene au recucerit cel de-al doilea oraş ca mărime al ţării de la forţele ruse.

UPDATE 7.13 Discuţiile dintre delegaţiile Rusiei şi Ucrainei ar urma să aibă loc luni, într-o locaţie care nu va fi dezvăluită, transmite agenţia rusă TASS, citată de News.ro. 

„Nu este o amânare. Întâlnirea va începe dimineaţa. Motivul este logistica delegaţiei ucrainene”, a afirmat sursa. 
Locaţia exactă a întâlnirii nu va fi dezvăluită, a precizat pentru agenţia citată o altă sursă.  
Consilierul prezidenţial rus Vladimir Medinski a anunţat că delegaţia rusă a părăsit deja Minsk şi se îndreaptă spre locul discuţiilor.  
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat anterior pe Telegram că a acceptat negocieri cu Rusia şi că acestea urmează să aibă loc la frontiera Ucrainei cu Belarusul, în apropierea zonei de excludere de la Cernobîl, în urma unei medieri a preşdintelui belarus Aleksandr Lukaşenko, cu care a discutat la telefon. 
UPDATE 04:45 Au fost auzite explozii în capitala Kiev şi la Harkov, luni dimineaţă, a anunţat serviciul de stat pentru comunicaţii speciale şi protecţia informaţiilor. 
UPDATE 04:20 Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că doreşte integrarea Ucrainei în UE, dar nu a oferit şi mai multe detalii despre când ar trebui să se întâmple acest lucru. 
”Avem un proces cu Ucraina care este, de exemplu, integrarea pieţei ucrainene în piaţa unică (…) Avem o cooperare foarte strânsă pe reţeaua energetică, de exemplu” , a mai adăugat Ursula von der Leyen.
UPDATE 04:15 BlackSky, o companie globală de monitorizare prin satelit, a publicat imagini din satelit în care arată craterele de la bombardamentele care au avut loc în Harkov. 
Autorităţile ucrainene au declarat că ruşii au aruncat în aer o conductă de gaz natural în Harkov, a doua ca mărime din Ucraina. Conform autorităţilor, controlul asupra oraşului a fost recăpătat. 
UPDATE 04:00 Zelenski a avut o convorbire telefonică cu Boris Johnson în care i-a comunicat premierului britanic că următoarele 24 de ore sunt cruciale pentru Ucraina. 
Rubla a scăzut duminică cu aproape 20%, coborând sub un nou nivel record faţă de dolarul american.
Joe Biden anunţă că Rusia va fi trasă la răspundere pentru invazia neprovocată şi va continua să ofere sprijin Ucrainei. 
”Vom trage Rusia la răspundere pentru invazia sa premeditată, neprovocată şi nejustificată şi vom continua să oferim Ucrainei asistenţă de securitate, economică şi umanitară” , a declarat preşedintele american.
UPDATE 02:05 Un raid aerian rusesc ar fi ţintit un pod peste râul Oskil, în regiunea Harkov, conform presei ucrainene. 
UPDATE 00:40 Ministerul ucrainean al Sănătăţii a anunţat un bilanţ de 352 de civili ucişi de la începutul invaziei ruse, dintre care 14 sunt copii. Alte 1.684 de persoane au fost rănite.
Compania aeriană rusă Aeroflot îşi va suspenda toate zborurile către Europa. 
„Ca urmare a restricţiilor privind spaţiul aerian instituite de autorităţile europene, Aeroflot îşi suspendă din 28 februarie 2022 şi până la o nouă notificare zborurile către toate destinaţiile europene” , precizează compania rusă într-un comunicat. 
Preşedintele Elveţiei ar putea decide, luni, îngheţarea activelor ruseşti, la presiunile tot mai mari venite în special din stradă, de a adopta sancţiuni drastice împotriva Rusiei. 
Canada închide spaţiul aerian pentru aeronavele ruseşti. Ministrul Canadian al Transporturilor, Omar Alghabra a declarat că spaţiul aerian canadian se închide, cu efect imediat, pentru toate aeronavele ruseşti. 
UPDATE 00:25 11 nave de transport ale Rusiei se îndreaptă spre Odessa. Acestea conţin câte un batalion şi se încearcă debarcarea trupelor la Odessa, conform informaţiilor prezentate de Aleksei Arestovici. 
UPDATE 23:15 Franţa le recomandă cetăţenilor să plece din Rusia. 
„Din cauza restricţiilor din ce în ce mai mari asupra traficului aerian între Rusia şi Europa, se recomandă insistent ca francezii care trec prin Rusia (turişti, vizitatori, studenţi, profesionişti în misiune). ) să ia măsuri pentru a părăsi ţara fără întârziere prin legăturile aeriene existente.”, se arată pe site-ul Ministerului francez.
UPDATE 22:45 Imagini din satelit surprind o coloană de tancuri şi trupe terestre ruseşti care se îndreaptă spre Kiev, relatează Reuters. 
UPDATE 22:40 Pagina de Instagram a primarului din Kiev a fost clonată, conform Ambasadei Ucrainei în România.
UPDATE 22:35 Aeroportul Zaporojie a fost ţinta unui atac aerian în această seară. Noi imagini apărute pe internet în care se vede o explozie uriaşă.
UPDATE 22:30 Ambasada SUA îşi avertizează cetăţenii să ia în considerare plecarea „imediată” de pe teritoriul Rusiei.
„Un număr tot mai mare de companii aeriene anulează zborurile către şi dinspre Rusia, iar numeroase ţări şi-au închis spaţiul aerian companiilor aeriene ruse. Cetăţenii americani ar trebui să ia în considerare plecarea imediată din Rusia, prin opţiunile comerciale încă disponibile”, declară ambasada SUA din Rusia. 
Air France a suspendat zborurile către Rusia. Începând de duminică Air France suspendă zborurile către şi dinspre Moscova şi Sankt Petersburg.
„Ţinând cont de situaţia din regiune, Air France a decis să-şi suspende serviciile şi zborurile peste Rusia din 27 februarie până la o nouă notificare”, a declarat compania aeriană, relatează CNN.
FIFA interzice naţionalei Rusiei să participe la orice competiţie internaţională sub numele „Rusia”. Atât imnul cât şi steagul Rusiei nu vor putea fi folosite în meciurile la care participă echipe din Uniunea de Fotbal din Rusia. 
UPDATE 21.55 UE a avertizat că Europa se confruntă cu o criză umanitară majoră, iar numărul persoanelor strămutate din cauza invaziei Rusiei ar putea fi mai mare de şapte milioane, informează BBC.
„Asistăm la ceea ce ar putea deveni cea mai mare criză umanitară de pe continentul nostru european în mulţi, mulţi ani”, a declarat Janez Lenarcic, comisarul european pentru ajutor umanitar şi management al crizelor, într-o conferinţă de presă.
„În prezent, numărul estimat de ucraineni strămutaţi este de peste şapte milioane”, a spus el, citând estimări ale ONU.
El a spus că se aşteaptă ca aproximativ 18 milioane de ucraineni să fie afectaţi de conflict în termeni umanitari şi aproximativ patru milioane să fugă din ţară.
„Chiar dacă acestea sunt estimări foarte aproximative, cifrele sunt uriaşe şi trebuie să ne pregătim pentru acest tip de urgenţă, care este de proporţii istorice”, a adăugat el.
Agenţia ONU pentru refugiaţi spune că numărul persoanelor care fug din Ucraina a ajuns acum la 368.000, mulţi fiind în Polonia, România, Ungaria, Moldova şi Slovacia.
UPDATE 20.45 Suedia a anunţat că va trimite Ucrainei echipamente militare şi alte ajutoare. Anunţând această mişcare, prim-ministrul Magdalena Andersson a spus că va fi prima dată când Suedia trimite arme într-o ţară aflată în conflict de la invazia sovietică a Finlandei în 1939.
Ea a spus că transporturile vor include 5.000 de lansatoare antitanc de unică folosinţă, 5.000 veste anti-glonţ şi 5.000 de căşti, precum şi 135.000 de pachete de raţii cu alimente.
„Concluzia mea este acum că securitatea noastră este cel mai bine asigurată sprijinind capacitatea Ucrainei de a se apăra împotriva Rusiei”, a spus Andersson.
Cu ce arme atacă Rusia, cu ce se apără Ucraina FOTO VIDEO
Armata rusă a început să lanseze rachete asupra Kievului şi a celorlalte obiective strategice imediat după ce preşedintele Vladimir Putin a anunţat că a autorizat o „operaţiune militară” în ţara vecină.

În ultimii ani forţele militare ale Rusiei s-au concentrat pe dezvoltarea unor capacităţi de atac cu rachete, ca parte a programului preşedintelui Vladimir Putin de a face din Rusia din nou un lider mondial în acest domeniu. Însă rachetele ce sunt lansate împotriva Ucrainei în prezent sunt cel mai probabil dezvoltate în anii 1990-2000, unele dintre ele fiind versiuni modernizate ale unor sisteme sovietice.

Comandamentul militar ucrainean a declarat că zone din apropierea oraşelor Sumi, Poltava şi Mariupol au suferit lovituri aeriene, cu rachete de croazieră ruseşti Kalibr lansate asupra ţării din Marea Neagră.

Site-ul de investigaţie Bellingcat a strâns, de asemenea, dovezi cu privire la posibila utilizare a rachetelor Uragan şi Smerch şi a submuniţiilor acestora. Utilizarea atât a sistemelor de lansare multiplă de rachete, cât şi a rachetelor de croazieră împotriva zonelor civile în timpul invaziei a fost deja condamnată. „Armata rusă a manifestat o desconsiderare flagrantă faţă de vieţile civile prin utilizarea rachetelor balistice şi a altor arme explozive cu efecte de suprafaţă extinsă în zone dens populate”, a declarat Agnès Callamard, secretarul general al Amnesty International, scrie The Guardian.

Ea a avertizat că „unele dintre aceste atacuri pot fi crime de război. Guvernul rus, care pretinde în mod fals că foloseşte doar arme ghidate de precizie, ar trebui să-şi asume responsabilitatea pentru aceste acte.”

Multe dintre sistemele de arme utilizate până acum în timpul invaziei ruse au fost în mare măsură convenţionale – inclusiv versiuni ale tancului T-72 şi vehiculelor de luptă blindate BMP3 – şi elicoptere Mi8 şi Ka-52. Dar au existat rapoarte că rachete de croazieră Kalibr – care pot fi trase de pe nave, aeronave şi submarine – au fost trase asupra Kievului şi, de asemenea, împotriva oraşului-port din sud, Odesa.

Armele ucrainenilor

Avioanele de vânătoare, elicopterele şi dronele forţelor ucrainene încă zboară şi reuşesc să doboare inamici de pe cer sau să bombardeze convoaie, potrivit informaţiilor publicate de către Forţele Armate Ucrainene. Deşi nu pot fi confirmate independent, informaţiile ar însemna că Rusia are o problemă serioasă.

Doar că din informaţiile care se conturează Rusia nu ar fi reuşit să-şi asigure superioritatea aeriană după patru zile de conflict. Ba mai mult, nici nu a reuşit să ţină la sol sau să distrugă complet capacităţile aeriene de atac ale Ucrainei.

Astfel, atât elementele de apărare antiaeriană încă funcţionează – cel puţin în unele zone – şi reuşesc să doboare aeronave ruseşti, iar avioanele de vânătoare ucrainene zboară şi ele, inclusiv deasupra Kievului . Îngrijorător pentru Rusia mai este şi faptul că mai multe state europene au anunţat că furnizează Ucrainei numeroase tipuri de arme anti-aeriene, rachete Stinger şi altele de acest fel.

Armata Ucrainei a primit din partea vestului un nou lot de rachete aer-aer care deja sunt montate pe avioanele de vânătoare. Ucraina susţine că a doborât:

– 11 elicoptere de diferite tipuri

– trei avioane de vânătoare Suhoi SU-30CM

– două avioane de atac Suhoi Su-25

– trei avioane de transport Il-76 care transporta trupe aeropurtate

Potrivit ucrainenilor, aeronavele inamice au fost doborâte cu avioanele proprii de vânătoare Su-27 şi sistemele antiaeriene S-300 şi BUK M-1. Un rol important l-au avut şi dronele de atac Bayraktar TB2. În total, potrivit ultimelor informaţii centralizate duminică de către armata Ucrainei, circa 4.300 de militari ruşi ar fi murit în timpul invaziei din Ucraina, iar trupele ruse ar fi pierdut pierdut aproximativ 146 de tancuri, peste 700 de blindate, 27 de avioane şi 26 de elicoptere.

Lansator rusesc de bombe termobarice, în apropiere de graniţa cu Ucraina

Un lansator rusesc de bombe termobarice a fost văzut sâmbătă de o echipă CNN la sud de Belgorod, Rusia, lângă graniţa cu Ucraina.  Lansatorul de rachete multiple TOS-1 sau TOS-1A văzut de CNN este capabil să lanseze rachete cu focoase termobarice. Nu există dovezi că arme termobarice au fost folosite în conflictul din Ucraina. Aceste tipuri de arme nu folosesc muniţie convenţională. În schimb, ele sunt umplute cu explozibil de înaltă temperatură şi presiune. Acestea sunt uneori numite „bombe cu vid” deoarece aspiră oxigenul din aerul înconjurător pentru a genera o explozie puternică şi o undă de presiune mare care poate avea efecte distructive enorme. Arme termobarice au fost folosite în Cecenia, cu consecinţe îngrozitoare, potrivit Human Rights Watch. Utilizarea lor a fost condamnată de un număr de organizaţii neguvernamentale.

[embedded content]

Putin a ordonat punerea în alertă a forţelor nucleare

Vladimir Putin a ordonat ministrului Apărării, Serghei Şoigu, să ridice gradul de alertă pentru forţele nucleare, după ceea ce el a acuzat ca fiind „declaraţii agresive din partea ţărilor NATO”, informează Reuters. „Dragi colegi, vedeţi acţiunile neprietenoase ale ţărilor din Vest în ceea ce priveşte partea economică, despre care ştim cu toţii, dar înalţii oficiali NATO se exprimă agresiv la adresa Federaţiei Ruse, motiv pentru care ordon ministerului apărării şi şefului marelui stat major să treacă forţele de descurajare ale Armatei într-un regim special de alertă“ a spus Putin.

Preşedintele rus a dat aceste instrucţiuni într-o întâlnire cu ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, şi cu şeful Statului Major General al Forţelor armate, Valeri Gherasimov. „Am înţeles!“, s-a conformat ministrul rus al apărării.

Forţele de descurajare ruse sunt un ansamblu de unităţi al căror scop este de a descuraja un atac împotriva Rusiei, „inclusiv în caz de război care implică utilizarea armelor nucleare“, potrivit Ministerului rus al Apărării.

Aceste forţe sunt echipate cu rachete, bombardiere strategice, submarine şi nave de suprafaţă. Pe plan defensiv, acestea cuprind un scut antirachetă, sisteme de control spaţial, apărare antiaeriană şi antisatelit. Invazia rusă în Ucraina a intrat în a patra zi, pe 27 februarie. În nordul, estul şi sudul ţării au loc lupte aprige între Forţele Armate ale Ucrainei şi armata rusă. Partea ucraineană relatează despre moartea a trei mii de militari ruşi. Kremlinul nu spune nimic despre pierderile sale. Rusia foloseşte masiv avioane, rachete, tancuri, artilerie şi alte arme grele. Sunt victime printre civili. Până acum, ofensiva terestră a armatei ruse întâmpină în toate direcţiile o rezistenţă acerbă din partea militarilor ucraineni.

Trecerea la starea de alertă va facilita lansarea mai rapidă a armelor. Dar nu înseamnă că există o intenţie actuală de a le folosi.

Rusia deţine cel mai mare stoc de arme nucleare din lume, dar ştie, de asemenea, că NATO are suficiente pentru a distruge Rusia dacă ar fi folosite.

Dar scopul este probabil să încerce să descurajeze sprijinul NATO pentru Ucraina, creând temeri cu privire la cât de departe este dispus să meargă şi creând ambiguitate cu privire la tipul de sprijin pentru Ucraina pe care îl va considera a fi prea mult.

Click pe imagine pentru a o vizualiza la rezoluţie maximă

 

 

SURSĂ ARTICOL

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.