Putin a explicat răspunsul Rusiei la sancțiunile occidentale

Rusia trebuie să răspundă la sancțiunile internaționale prin maxima accelerare a ritmului de lucru la planurile și sarcinile actuale și de viitor, a declarat președintele Rusiei, Vladimir Putin, relatează Lenta.ru, citând un comunicat postat pe site-ul oficial al Kremlinului. 

Potrivit șefului statului, trebuie acordată o atenție deosebită tuturor planurilor și proiectelor legate de Arctica. La restricții trebuie răspuns prin accelerarea maximă a ritmului de rezolvare a problemelor curente, care vizează, în special, sfera socială, a subliniat Putin. ”Cele mai sensibile probleme pentru cetățeni trebuie să se afle întotdeauna în centrul atenției noastre, iar în condițiile extreme ale Arcticii este vorba despre sănătatea, securitatea oamenilor, despre asigurarea cu toate cele necesare a unor întregi orașe și sate”, a adăugat el. 

Rusia va încuraja prelucrarea mai profundă a propriilor resurse energetice și le va consuma mai mult. 

Potrivit lui Putin, sancțiunile și criza economică au deschis pentru Rusia noi oportunități. Petrolul, gazele și cărbunele vor fi consumate mai multe pe piața internă. Vor crește, de asemenea, livrările de resurse energetice în regiunile lumii: ”acolo unde este cu adevărat nevoie de ele”. 

Putin a menționat că refuzul de a colabora cu Rusia ”a afectat milioane de europeni” și a provocat o criză energetică. Refuzul de a colabora cu Rusia s-a reflectat și asupra bunăstării Statelor Unite, unde, în ultimele luni, inflația a explodat, a subliniat șeful statului. 

Influența sancțiunilor occidentale asupra economiei ruse a fost evaluată și de vicepremierul Viktor Belousov. Potrivit spuselor sale, indicatorii cheie au început deja să scadă. În industrie și comerț este vorba de aproximativ 11 procente, iar în alte sectoare, de 9-10 procente.

Sursa Read More

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.