Despre conflictul israeliano-palestinian altfel decat relateaza presa mainstream din Romania
Preşedintele american nu a uitat să sublinieze:
„România a reuşit să servească drept punte între naţiuni cu viziuni şi interese extrem de diferite şi între lideri cărora le-a fost dificil, în anumite circumstanţe, să negocieze direct unii cu alţii. Una dintre realizările notabile recente ale preşedintelui Ceauşescu a fost faptul că a contribuit la pregătirea vizitei istorice a preşedintelui Sadat al Egiptului în capitala Israelului, Ierusalim. Ambele ţări au găsit în România o cale de comunicare şi de înţelegere care le-a fost foarte utilă – lor, Orientului Mijlociu şi păcii mondiale”.
De ce sa-i inchizi canalul Youtube lui Cristoiu pentru ca a spus ca ar fi nevoie de un Ceausescu pentru a pune capat conflictului istoric dintre evrei si palestinieni?

aspecte de la vizita oficială de prietenie efectuată în România de preşedintele republicii arabe Egipt, anwar el sadat. (27 iunie 1974).

Primirea, de către preşedintele Nicolae Ceauşescu, a primului ministru al Statului Israel, Menahem Begin, aflat într-o vizită oficială în România (26.VIII.1977)

Între 12-17 aprilie, Nicolae Ceauşescu şi Elena Ceauşescu însoţiţi de Gh. Oprea, Ştefan Andrei – ministrul Afacerilor Externe, Vasile Pungan şi Ioan Avram au făcut o vizită în S.U.A. la invitaţia preşedintelui Jimmy Carter şi a doamnei Rosalynn Carter. În timpul convorbirilor oficiale (13.IV).(12-17.IV.1978)

Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit! Cu gândul din nou la măritiș, vedeta a declarat: ”Dacă aleg un bărbat, nu am cum să aleg un bărbat mai sărac decât mine!”

După multe certuri și declarații cu nuanțe de divorț, Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit, probabil spre satisfacția părinților lui Gabi care nu prea își iubeau nora. Bianca a evitat să dea detalii despre motivele care au dus la ruptură deși cei doi mai fuseseră în câteva rânduri la un pas de despărțire. În […]
Articolul Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău s-au despărțit! Cu gândul din nou la măritiș, vedeta a declarat: ”Dacă aleg un bărbat, nu am cum să aleg un bărbat mai sărac decât mine!” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Operațiunea ”Incineratorul”: primarul Minciună, mai… adevărat decât toți politicienii din Giurgiu
Susținem actul cultural sau facem donații? Un subiect mai misterios, la Giurgiu, decât ”poveștile cu fantome”!

Zilele trecute ne-a atras atenția, un comentariu al consilierului PSD, Codruț Câinaru, ce explica raționamentul pentru care a votat în ședința Consiliului local Giurgiu, împotriva alocării unui sprijin financiar pentru tipărirea a două cărți. Ca jurnaliști și editori ai unei reviste de istorie și cultură (”Valahia”) am fost interesat de subiect, întrucât de mai mulți […]
Articolul Susținem actul cultural sau facem donații? Un subiect mai misterios, la Giurgiu, decât ”poveștile cu fantome”! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.
Cătălin DRULĂ, Președintele USR : ”Este un moment rușinos. Klaus Iohannis a numit mai mulți prim-miniștri de la PSD decât Ion Iliescu!”

Comunicat de presă Președintele USR, Cătălin Drulă, după consultările de la Cotroceni: „Este un moment rușinos. Klaus Iohannis a numit mai mulți prim-miniștri de la PSD decât Ion Iliescu” După consultările de la Cotroceni, președintele USR, Cătălin Drulă, […]
O minune nu durează decât 3 zile : Vasile Mustățea a fost eliberat din funcția de consilier al Prefectului de Giurgiu!

Cu câteva luni în urmă, ne exprimam uimirea față de gestul liberalului Vasile Mustățea, fost președinte al Consiliului județean Giurgiu, de a primi oferta de consilier al Prefectului de Giurgiu. Felicitam totodată exemplul de bună practică implementat astfel la Instituția Prefectului de Giurgiu și evident colaborarea dintre prefectul Florentina Stănculescu, susținută de un partid de […]
Deputat PSD – Giurgiu, Elena Cristina DINU: ”Suntem mai mult decât o echipă, suntem o familie care ştie şi poate să se mobilizeze pentru un deziderat comun!”

”Prinsă în vâltoarea evenimentelor, n-am avut prilejul să le mulţumesc (public) colegelor mele care au avut o contribuţie importantă la #reuşita evenimentului nostru de săptămâna trecută, Conferinţa Judeţeană de #Alegeri a OFSD Giurgiu. Deşi poate că nu pare mare lucru, organizarea unui astfel de eveniment şi desfăşurarea lui în cele mai bune condiţii presupun #implicarea […]
Nicolae Ciucă: Nu avem altă şansă decât să luptăm în continuare pentru această stabilitate politică
În județul Giurgiu, se construiește mai mult în mediul rural decât la Oraș!

Din datele statistice primite din partea Direcției Județene de Statistică Giurgiu, se observă că la finele anului trecut s-a construit mai mult în satele și comunele județului Giurgiu decât în cele 3 orașe ( Municipiul Giurgiu, Bolintin Vale și Mihăilești). Numărul autorizaţiilor eliberate pentru clădiri rezidenţiale, în luna decembrie a anuui 2022, a scăzut însă […]
În județul Giurgiu, numărul femeilor aflate în șomaj este mai mare decât cel al bărbaților. Cei mai mulți șomeri au doar 8 clase!

Numărul total al persoanelor înregistrate în evidenţa AJOFM Giurgiu, la data de 31.01.2023, a fost de 2147 persoane în căutarea unui loc de muncă, dintre care 1178 au fost FEMEI Valoarea ratei şomajului la nivelul judeţului Giurgiu, la finele lunii ianuarie 2023 a fost de 2,66%, înregistrând o ușoară scădere față de cea existentă la […]