​Poate că „Billions” și-a pierdut una din axe prin plecarea lui Bobby „Axe” Axelrod, dar a revenit cu aceleași dialoguri tăioase și pe aceleași coordonate. Este vorba tot despre confruntarea dintre un procuror agresiv și un miliardar nu mai puțin combativ, dar noul sezon țintește acum în toată clasa super-bogaților,Citeste pe larg

Politologul Aleksei Podberiozkin a declarat că în propunerile NATO cu privire la garanțiile de securitate „nu există nimic real”. Renumita publicație spaniolă El Pais a fost prima din lume care a publicat textul integral al răspunsului Washingtonului și al Bruxelles-ului la propunerea Moscovei privind garanțiile că NATO nu se vaCiteste pe larg

Activistul de mediu Daniel Bodnar a fost ameninţat de către un bărbat din Vicovu de Sus, județul Suceava, relatează News.ro. „Dacă nu ţi-oi rupe eu ţie picioarele; dacă nu te iau pe bordul maşinii înseamnă că-s prost eu”, îi transmite bărbatul, alături de zeci de înjurături. Polţiştii din Suceava s-auCiteste pe larg

În predica sa de duminică, 16 ianuarie, P.S. dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului s-a adresat credincioșilor veniți în număr mare la Catedrală pentru a asculta pericopa evanghelică despre vindecarea celor 10 leproși. Ierarhul a făcut Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Înseamnă că până acum am purtat niște măști neconforme, degeaba? Ne-ați obligat să purtăm niște măști care nu ne protejau? De ce v-am crede acum, că ați vorbi adevărul? Până azi ne amendați, banați, cenzurați, dați afară din magazin Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Draftul proiectului de lege privind Certificatul Electronic Covid schițează regulile și excepțiile privind angajații din sistemul de stat și privat. Potrivit unor surse guvernamentale, legea ar urma să fie adoptată până la sfârșitul anului. Coaliția de guvernare este de acord cu adoptarea Certificatului Electronic Covid înainte de 31 decembrie. DeCiteste pe larg

Aflăm aproape în fiecare săptămână că Administrația Națională de Meteorologie a emis o nouă avertizare: cod galben, cod portocaliu sau cod roșu. Ne-am obișnuit să le vedem în titulurile știrilor, însă câți știu exact ce reprezintă? Află ce înseamnă, de fapt, codurile meteorologice. Află ce înseamnă codurile meteorologice „Un codCiteste pe larg

Deputatul PSD de Giurgiu Cristina Elena Dinu a dat, ieri, o bună autorităţilor locale! „#Legea şcolilor abandonate a fost promulgată săptămâna trecută. Este vorba, mai exact, despre o modificare adusă Legii Educaţiei ce prevede că #primăriile pot schimba destinația #școlilor sau #grădinițelor, după primii trei ani calendaristici de la întrerupereaCiteste pe larg

Marcel Ciolacu desființează planul lui Dacian Cioloș de a reveni la guvernare, fiind convins că nu are nicio șansă să treacă de Parlament. „O săptămână pierdută=2.000 de morți: asta înseamnă ambiția lui Cioloș de a propune o ciornă de Guvern cu șanse ZERO să treacă prin Parlament! Când vorbești despreCiteste pe larg

Copiii au început ieri şcoala cu prezenţă fizică după noile scenarii puse la punct de autorităţi, conform cărora cursurile se vor realiza fizic indiferent de rata de infectare din comunitate. Totuşi, aceleaşi scenarii prevăd testarea elevilor şi a cadrelor didactice de două ori pe săptămână, lucru care nu se întâmplăCiteste pe larg

El a fost audiat în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă privind preţurile energiei. „Avem 26 de operatori economici în investigaţie pentru manipularea pieţei. Ce am constatat: operatorul A îi vinde lui B o cantitate de energie electrică, B vinde lui A aceeaşi cantitate la preţuri crescute. Şi, prin această formulăCiteste pe larg