Oameni buni, harnici, generoşi şi ospitalieri. Aşa sunt #românii, binecuvântaţi de Dumnezeu cu o ţară atât de frumoasă. „Am demonstrat, de-a lungul vremii, că, atunci când suntem puşi la grea încercare, găsim întotdeauna #puterea de a depăşi orice obstacol şi de a merge mai departe, pentru că aşa-i românul: nu se lasă doborât! De aceea, […]

Articolul Cristina Elena DINU, deputat PSD: „Atunci când suntem puşi la grea încercare, găsim întotdeauna puterea de a depăşi orice obstacol” apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Despre escroci, înșelăciuni și… Marea Resetare Întotdeauna m-am întrebat cum se simt escrocii și cum pot să facă ce fac cu atâta dezinvoltură, fără niciun regret, fără nicio remușcare. În cei peste 20 de ani profesie de avocat am întâlnit multe exemplare de scursuri umane – țepari prin fire sauCiteste pe larg

Morga. Nu, nu mă refer la instituție, ci la fața escrocului. Escrocul va avea întotdeauna fața potrivită locului, momentului și jobului. În primul rând escrocul va părea, întotdeauna, un om respectabil și de încredere. Altfel n-ar fi escroc ci tâlhar. Apoi, escrocul va da întotdeauna aparențele unui specialist de primăCiteste pe larg

Anca Alexandrescu, o jurnalistă care a abordat întotdeauna temele incomode și care cunoaște bine mașinațiunile sistemului, drept pentru care apără, ca o leoaică, libertatea de exprimare. Îți mulțumesc Anca și trebuie să îi mulțumim și domnului Ciprian Romanescu pentru că a confirmat toate cele spuse de mine și toate celeCiteste pe larg

Centrul de Transfuzie Sanguina Giurgiu Întotdeauna răspund “prezent” apelurilor noastre ! 👩‍🚒🚒 Mulțumim ! 🙏 #Pompierii_salvatori! … ISU Giurgiu Vezi mai mult{„u0040context”:”https://schema.org”,”u0040type”:”SocialMediaPosting”,”dateCreated”:”2021-11-22T02:01:22-0800″,”dateModified”:”2021-11-22T04:16:27-0800″,”identifier”:”2035883886574795:9:0″,”url”:”https://www.facebook.com/www.isugiurgiu.ro/photos/a.264946420335226/2035883886574795/?type=3″,”isPartOf”:”https://www.facebook.com/www.isugiurgiu.ro/”,”headline”:”ISU Giurgiu – ISU Giurgiu a adu0103ugat o fotografie nouu0103.”,”interactionStatistic”:[{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”https://schema.org/CommentAction”,”userInteractionCount”:2},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/LikeAction”,”userInteractionCount”:24},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/ShareAction”,”userInteractionCount”:1},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/FollowAction”,”userInteractionCount”:16528}],”commentCount”:2,”author”:{„u0040type”:”Organization”,”name”:”ISU Giurgiu”,”identifier”:253064938190041,”url”:”https://www.facebook.com/www.isugiurgiu.ro/”,”image”:”https://scontent-otp1-1.xx.fbcdn.net/v/t1.6435-1/69796777_1348421658654358_386043841091731456_n.png?_nc_cat=102&ccb=1-5&_nc_sid=a12de3&_nc_ohc=Gr_MZUrvoMIAX-GU2aU&_nc_ht=scontent-otp1-1.xx&oh=c8747e48249fce0f3cc47c61ce270c97&oe=61BFE08C”,”sameAs”:”http://www.isugiurgiu.ro”,”foundingDate”:”2013-12-06T03:15:33-0800″},”image”:{„u0040type”:”ImageObject”,”width”:640,”contentUrl”:”https://scontent-otp1-1.xx.fbcdn.net/v/t39.30808-6/260292137_2035883879908129_7393476597934633157_n.jpg?_nc_cat=102&ccb=1-5&_nc_sid=8bfeb9&_nc_ohc=TdVQ0f3DAdcAX_QtUg5&_nc_ht=scontent-otp1-1.xx&oh=ce58f9e8114fdebfe966d76229e8edaf&oe=61A1BA0F”,”caption”:””}}{„u0040context”:”https://schema.org”,”u0040type”:”SocialMediaPosting”,”dateCreated”:”2021-11-22T02:01:22-0800″,”dateModified”:”2021-11-22T02:01:22-0800″,”identifier”:”2035883949908122:9:0″,”url”:”https://www.facebook.com/www.isugiurgiu.ro/photos/a.264946420335226/2035883949908122/?type=3″,”isPartOf”:”https://www.facebook.com/www.isugiurgiu.ro/”,”headline”:”ISU Giurgiu – ISU Giurgiu a adu0103ugat o fotografie nouu0103.”,”interactionStatistic”:[{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”https://schema.org/CommentAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/LikeAction”,”userInteractionCount”:9},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/ShareAction”,”userInteractionCount”:0},{„u0040type”:”InteractionCounter”,”interactionType”:”http://schema.org/FollowAction”,”userInteractionCount”:16528}],”commentCount”:0,”author”:{„u0040type”:”Organization”,”name”:”ISU Giurgiu”,”identifier”:253064938190041,”url”:”https://www.facebook.com/www.isugiurgiu.ro/”,”image”:”https://scontent-otp1-1.xx.fbcdn.net/v/t1.6435-1/69796777_1348421658654358_386043841091731456_n.png?_nc_cat=102&ccb=1-5&_nc_sid=a12de3&_nc_ohc=Gr_MZUrvoMIAX-GU2aU&_nc_ht=scontent-otp1-1.xx&oh=c8747e48249fce0f3cc47c61ce270c97&oe=61BFE08C”,”sameAs”:”http://www.isugiurgiu.ro”,”foundingDate”:”2013-12-06T03:15:33-0800″},”image”:{„u0040type”:”ImageObject”,”width”:800,”contentUrl”:”https://scontent-otp1-1.xx.fbcdn.net/v/t39.30808-6/260158855_2035884006574783_1905274360003557815_n.jpg?_nc_cat=105&ccb=1-5&_nc_sid=8bfeb9&_nc_ohc=hByqoJzwv-IAX9jtsR6&_nc_ht=scontent-otp1-1.xx&oh=adc02e4663ba052ece1fa348e7b8648d&oe=61A022F4″,”caption”:””}}ISU Giurgiu 🙏Uneori, propria viață poate sta în mâinileCiteste pe larg

Klaus Iohannis spune că declaraţiile privind o posibilă implicare a unor servicii în campania pentru alegerile PNL sunt nefondate şi că nu are cunoştinţă de aşa ceva. Şeful statului spune că în PNL este o luptă internă pentru voturi, iar declaraţiile unor lideri ai formaţiunii fac parte din ”ascuţirea lupteiCiteste pe larg

Rareş Bogdan a explicat, în exclusivitate la România TV, faptul că unul dintre motivele pentru care îl susţine pe Florin Cîţu este acela că, în ultimii 30 de ani, atunci când au pierdut alegerile, preşedinţii în funcţie au renunţat la poziţiile lor în partid. Europarlamentarul liberal i-a replicat lui VictorCiteste pe larg

Cristina Elena Dinu Pentru PSD, #Educaţia a fost întotdeauna o #prioritate şi am arătat că importante sunt #faptele, măsurile concrete luate în acest domeniu.#Investiţii în unităţile de învăţământ, #salarii motivante pentru dascăli şi recunoaşterea meritelor elevilor cu rezultate deosebite, precum şi susţinerea copiilor şi tinerilor cu posibilităţi financiare reduse, pentruCiteste pe larg

PNL Giurgiu Toma Petcu, senator: ,, Întotdeauna m-a preocupat protecția mediului, iar din funcția de președinte al Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, pe care am ocupat-o în trecut, am cunoscut în profunzime problemele cu care se confruntă România. Susțin și mă alătur oricărei inițiative legate de protejarea mediului, așa cumCiteste pe larg