Anunțul vine de la președintele PNL Giurigu, europarlamentarul Dan Motreanu, care precizează, într-o postare pe pagina sa oficială: ”5.041 de copii din 14 unități de învățământ din județul Giurgiu vor beneficia în acest an școlar de programul ”Masa caldă” în școli. Lista celor 450 de învățământ beneficiare la nivel național a fost publicată de Ministerul …

Citeste pe larg

                        În cadrul Direcției Sanitar Veterinare și Siguranța Alimentelor (DSVSA SA) Giurgiu, în domeniul siguranței alimentelor, în luna septembrie au fost realizate  un număr de 212 controale în unități de prelucrare, depozitare și comercializare a produselor  alimentare – ne spunea directorul adj. al Direcției, dr. […]

Articolul Peste 200 de controale, efectuate de inspectorii DSVSA Giurgiu, la unități de prelucrare și comercializarea produselor alimentare, din județ apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

  În perioada 8-9 octombrie, la intervale de timp diferite, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-au prezentat, pentru a intra în țară, doi cetățeni bulgari, unul în vârstă de 42 de ani, iar celălalt de 21 de ani. Cei doi se aflau la volanul unei autoutilitare și celălalt al unui microbuz. În urma […]

Articolul Peste 20.000 de țigarete, descoperite la Frontiera Giurgiu, în două mijloace de transport ale unor cetățeni bulgari apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Președintele liberalilor giurgiuveni anunță, într-o postare pe pagina sa oficială: ”53 de unități de învățământ din județul Giurgiu vor beneficia de fonduri UE pentru dotarea cu calculatoare, laptopuri, mobilier și materiale didactice. La nivel național, Ministerul Educației a aprobat 2538 de proiecte de dotare a liceelor, palatelor și cluburilor pentru copii, în valoare totală de …

Citeste pe larg

La aproape două decenii de la anunţarea proiectului, Bulgaria şi România au început acţiuni reale pentru construirea celui de-al treilea pod peste Dunăre, a informat joi serviciul de presă al Ministerului Transporturilor şi Comunicaţiilor, conform Agerpres. Actualul, ”Podul Prieteniei” (în bulgară – Дунав мост – Dunav most) este un pod din oțel peste fluviul Dunărea, […]

Articolul Pod peste Dunăre între Bulgaria și România, la Giurgiu! Încep lucrările! apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu împreună cu lucrătorii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu-Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autocamion, peste 20 de tone de substanțe inflamabile ce erau transportate cu încălcarea prevederilor legale. La sfârşitul săptămânii trecute, în Punctul de …

Citeste pe larg

Recent, consilierii județeni au aprobat o nouă anexă la hotărârea prin care se stabilește regulamentul de aprobare a stimulentelor financiare cadrelor didactice și elevilor din insituțiile de învățământ de stat preuniversitar din județ. Potrivit noilor modificări adoptate de consilieri, de astfell de stimulente vor beneficia, în acest an, 1.383 de elevi giurgiuveni. Aceștia vor fi …

Citeste pe larg

Fotbalul amator va reveni pe stadioanele din judetul Giurgiu începând cu data de 16 septembrie, când este programată prima etapă a Turului Ligii a IV-a, ediția 2023-2024. Noul sezon va debuta cu 24 de echipe, împărțite în două serii, după criterii geografice. Totodată s-au alăturat competiției echipele Șoimii Ghizdaru, Axi Adunații Copăceni, Șoimii Ghizdaru, Dunărea […]

Articolul Peste puțin timp, se dă startul noii ediții din Liga IV-a la FOTBAL, în județul Giurgiu! Programul primei etape… apare prima dată în Jurnal Giurgiuvean.

Citeste pe larg

În ultimele ședințe ale pieței valutare s-a conturat o tendință de depreciere a monedei naționale față de cea unică, în contextul situației grave cu care se confruntă guvernul, care trebuie să convingă Comisia Europeană să accepte o majorare a deficitului bugetar. Cursul euro a crescut de la 4,9418 la 4,9424 lei, iar cotațiile din piață […]

Citeste pe larg