Aceasta este investiţia care ar putea reduce traficul infernal din Bucureşti. Nicuşor Dan are planuri mari în Capitală, astfel că a anunțat că municipalitatea vrea să investească 50 de milioane de euro în sistemul de semaforizare din București. Proiectul prevede semaforizarea a 500 de intersecţii şi conectarea acestora la unCiteste pe larg

Kievul a fost obiectivul principal al Kremlinulului care a vizat o schimbare rapidă a regimului Zelenski și înlocuirea lui cu unul marionetă în mâinile rușilor. Capitala a fost zguduită de explozii în ultimele zile, dar este departe de a fi încercuită și foarte bine fortificată. Noi bombardamente în KievFoto: ArisCiteste pe larg

„Unul din principiile războiului este unitatea de comandă”, a declarat pentru CNN analistul militar şi fostul comandant al armatei SUA în Europa locotenent-generalul Mark Hertling. Analistul american spune că asta presupune ca un singur om să fie responsabil de coordonarea tirurilor, logisticii, angajarea forţelor de rezervişti, măsurarea succesului şi eşeculuiCiteste pe larg

În urmă cu doar șase săptămâni, președintele chinez Xi Jinping și omologul său rus, Vladimir Putin, s-au întâlnit cu puțin timp înainte de începerea Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing și au lansat o declarație cuprinzătoare care a reafirmat relația „tare ca piatra” și fără limite, scrie Al Jazeera.Citeste pe larg

A douăzeci și treia zi de război. După cum spuneam zilele trecute, rușii au nevoie de o victorie rapidă, dar sunt în imposibilitatea să o obțină în condițiile de față (cu o excepție, vezi mai jos). Nu au cum, nu au forțele necesare unui… Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Economistul Sebastian Buhai spunea, într-un interviu acordat pentru „Adevărul”, săptămâna trecută, că motivaţia pierderilor economice dezastruoase ale unor ţări precum Germania, care se opun opririi robinetului gazului rusesc, nu se susţine. El a citat un studiu recent potrivit căruia renunţarea la gazul rusesc l-ar costa pe fiecare german cel multCiteste pe larg

Jen Psaki, purtătorul de cuvânt al Casei Albe a ironizat sancțiunile impuse de Rusia președintelui Biden, spunând că s-ar putea să se fi strecurat o greșeală. ”Numele președintelui SUA este Joseph Robinett Biden Jr. Așa că s-ar putea ca Rusia să fi impus sancțiuni tatălui său, lăsați-l să se odihneascăCiteste pe larg

Rușii au pus stăpânire pe regiunile Donețk și Luhansk, din Ucraina. După ce președintele Vladimir Putin a recunoscut oficial cele două regiuni invadate de soldații ruși, acum ucrainenii mai primesc o lovitură. Șeful republicii autoproclamate Donețk, Denis Pușilin, vrea ca toate localitățile din această regiune să preia vechirile denumiri careCiteste pe larg

Proiectul de lege nr. 669 al Senatului mai este cunoscut și sub numele de Legea din 2022 privind libertatea persoanei însărcinate, iar folosirea cuvântului „persoană” în loc de „femeie” nu este singura problemă în legătură cu această… Read More Sursa: ActiveNewsCiteste pe larg

Dmitri Gordon a afirmat, într-un interviu pentru JurnalTV, că armata rusă suferă pierderi considerabile şi este demoralizată. De partea cealaltă, potrivit lui, armata ucraineană continuă să primească armament de la statele NATO şi este gata în continuare să respingă atacurile inamicului. Gordon a precizat că deja peste 12.000 de soldaţiCiteste pe larg

Ministrul francez al tranziţiei ecologice, Barbara Pompili, a afirmat miercuri, la New York, că cele 27 de ţări ale Uniunii Europene nu vor putea impune un embargo complet asupra importurilor lor de hidrocarburi ruseşti, aşa cum au decretat Statele Unite, notează AFP. Barbara PompiliFoto: Profimedia Images În timp ce WashingtonulCiteste pe larg