Verginica Pintilie, studentă la Universitatea Vârstei a treia din Galaţi, a plecat în vacanţă în Mexic, împreună cu prietena ei din Iaşi, fără să se gândească o clipă că ar putea fi sechestrată la aterizarea pe aeroportul din Cancun. Ea a povestit toată spaima prin care a trecut.   „Aeroport CancunCiteste pe larg

Primarul Minicipiului Iași a venit cu o soluție cu privire la redeschiderea școlilor. Astfel, Iașiul va introduce transportul special destinat pentru elevi cu ocazia prezentării fizice a acestora la cursuri. Decizia a fost luată în acord cu profesorii instituțiilor de învățământ. Iașiul a decis transportul special pentru elevi Începând deCiteste pe larg

Medicul epidemiolog Emilian Popovici, vicepreşedintele Societăţii Române de Epidemiologie şi şeful departamentului de epidemiologie al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş“ din Timişoara, a renunţat, ca toată lumea, la anumite activităţi care îl împlineau înainte de pandemie. Una dintre ele este predarea în prezenţa studenţilor, înlocuită de cursurile online.Citeste pe larg

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, vineri, că şcolile vor funcţiona „exact” după scenariile verde, galben, roşu, dar există posiblitatea să se facă o abatere, punctual, în cazul unităţilor de învăţământ în care există mai multe cazuri de cadre didactice infectate cu SARS-CoV-2 sau cu infrastructură deficitară. „Ordinul comun prevedeCiteste pe larg

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și al administrației, Cseke Attila anunță elaborarea unui proiect de act normativ privind reforma instituțională a Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), unitate subordonată MDLPA, prin desființarea structurilor intermediare ale acestuia și reducerea costurilor aferente. Inspectoratul Regional Sud Est este condus de Dayan Fetislam, care vaCiteste pe larg

Facturile exorbitante pare că sunt emise și la case mai mari, nu la consumatorii obișnuiți. Astfel, ministrul Energiei a primit o factură de 900 de lei, o sumă uriașă, având în vedere faptul că acesta a declarat că la acea adresă, nu locuiește nimeni. Ministrul Energiei a primit o facturăCiteste pe larg

PLUS Giurgiu S-au spus prea multe minciuni și s-au scris prea multe știri false despre primarul Clotilde Armand și ministrul Vlad Voiculescu în ultimele zile. Cei doi au decis să clarifice totul în acest clip video. Aflați de ce au devenit ținte ale PSD și despre ce vor face înCiteste pe larg

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi a anunţat că face verificări după petrecerea dată de senatorul Diana Şoşoacă, noaptea trecută, într-un restaurant din Iaşi. Politiciana a transmis live câteva minute de la petrecere, iar fin filmare se putea observa că niciunul dintre cei prezenţi nu a respectat măsurile necesare pentru prevenireaCiteste pe larg