Bilanțul victimelor din atacul cu rachete asupra gării din Kramatorsk a crescut: 40 de oameni au murit, dintre care 10 sunt copii

Bilanțul deceselor în urma atacului aerian asupra gării din Kramatorsk a crescut la 40 de victime, din care 10 sunt copii, a anunțat primarul orașului ucrainean, potrivit BBC, anunță mediafax.

Primarul Oleksander Honcharenko susține că până în prezent 40 de oameni au murit, printre victime fiind și 10 copii.

Aproximativ 4.000 de oameni se aflau în gară încercând să fugă de război în momentul în care o rachetă a lovit clădirea.

„S-a întâmplat la ora 10:30 dimineața, în acel moment aveam aproximativ 4.000 de oameni în gară, așteptând primul tren”, a spus Oleksander Honcharenko.

Primarul a adăugat că este sigur că a fost vorba de o rachetă rusească și că nu existau obiective militare ucrainene în jurul gării unde a lovit racheta.

Rămâne neclar dacă gara a fost ținta dorită sau cine este responsabil pentru atac, deoarece rușii susțin că racheta nu le aparține.

sursa:stiripesurse.ro

Read More

Reflectorul de Sud

Comentarii

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.